VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE

Faptele Apostolilor 6:1 – 7
În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele. 2. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: “Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. 3. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. 4. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” 5. Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. 6. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei. 7. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
Facerea de ucenici – 13 – Facerea de ucenici – Partea a 3-a
Matei 28:18-20
Sammy Tippit: Ei bine, a fost o adevărată bucurie să discutăm despre a fi ucenici ai lui Isus şi despre facerea de ucenici, oameni care Îl urmează pe El, dintre toţi ceilalţi. O, de s-ar umple lumea întreagă de slava Lui, de oameni care Îl cunosc şi Îl iubesc. Corey, a fost fantastic să filmăm aceste sesiuni, să pot împărtăşi cu tine şi tu să poţi împărtăşi cu mine. Ne-am deschis inimile pentru a fi ucenici, urmaşi autentici ai lui Isus, şi pentru a face ucenici. Isus a vorbit despre burdufuri şi vin nou. Cred că ucenicia este acel burduf.
Corey Webb: Sigur.
Sammy: Facerea de ucenici este burduful. Isus a spus că noi trebuie să mergem în toată lumea, să facem ucenici şi să îi învăţăm să păzească toate lucrurile poruncite de El. Ce anume a poruncit El? Tocmai le-a poruncit să facă ucenici. Prin urmare, vom face ucenici care, la rândul lor, vor face ucenici. Acum vreau să îţi prezint un lucru interesant pe care l-am descoperit în timp ce studiam Scriptura. Sunt curios ce crezi despre asta.
Corey: Bine.
Sammy: Ceea ce a spus Isus în Matei 28:18-20, ultimul lucru spus înainte de a părăsi pământul şi de a Se înălţa la cer, este acelaşi cu primul lucru pe care Dumnezeu li l-a spus lui Adam şi Evei. Prima poruncă pe care le-a dat-o Domnul a fost: „creşteţi şi înmulţiţi-vă.” Asta era înainte de cădere, când ei aveau o relaţie cu Dumnezeu, umblau cu Domnul, Îl iubeau pe Domnul şi se iubeau unul pe altul. Domnul a spus: „Vreau ca întreagă această lume să fie plină cu astfel de oameni.”
Iar Isus a spus: „Vreau să faceţi ucenici care vor face ucenici.” Asta este multiplicare. El a spus: „Mergeţi în toată lumea.” El vrea lumea întreagă. Inima lui Dumnezeu doreşte ca această planetă pe care trăim noi să fie umplută cu oameni care Îl iubesc pe El. Multiplicarea spirituală este calea în această direcție. Vorbeşte-mi puţin despre multiplicare şi cât de important este nu doar să faci un ucenic, ci să ajuţi pe cineva să crească până la punctul în care el poate, la rândul lui, face ucenici.
Corey: Corect. Esenţial pentru toate astea este să ne conștientizăm răspunderea pe pământ. Citim ce spune apostolul Pavel în Efeseni 2:10: „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune…” Ne uităm la acest text. Îmi place să folosesc această formulă cu patru paşi pentru multiplicare. Primul pas este că noi facem, ei se uită. Apoi, ei fac împreună cu noi. Apoi, ei fac, noi ne uităm. Noi observăm. Încurajăm. Apoi, odată ce vedem că au învăţat asta, ei fac şi altcineva se uită.
Sammy: Excelent. Cred că trebuie să mai trecem odată prin aceşti paşi, căci vreau să îi înţeleagă toţi. Primul, noi facem, ei se uită.
Corey: Corect.
Sammy: Al doilea?
Corey: Ei fac împreună cu noi.
Sammy: Fac împreună cu noi. Apoi, ei fac şi noi ne uităm, îi ajutăm cu observaţii, sfaturi şi lucruri care îi ajută să fie mai eficienţi în ceea ce fac. Al patrulea lucru este că ei o fac, iar procesul de multiplicare începe.
Corey: Altcineva se uită.
Sammy: Altcineva se uită. Aşa începe procesul de multiplicare.
Corey: Da.
Sammy: Nu ştiu dacă ai făcut vreodată calculul: dacă într-un an o persoană conduce o altă persoană la Cristos şi o ucenicizează, asta înseamnă doi oameni. Următorul an, avem patru. Următorul an, opt. În următorul an tot așa. În doar 20 sau 30 de ani, milioane de oameni se vor fi întors la Cristos şi vor fi crescut în Cristos.
Corey: Ăsta e planul.
Sammy: Dacă am putea vedea acel proces de multiplicare … Există două versete biblice în Zaharia, capitolul 4 care spun: „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor!” În acelaşi capitol se spune: „Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?” Lucrarea plină de putere a Duhului Sfânt este atunci când luăm un om şi îl întrebăm: „Îl cunoşti şi Îl iubeşti cu adevărat pe Isus?” iar apoi îl ajutăm pe omul acela să crească până la punctul unde el poate face acelaşi lucru pentru ca să poată multiplica acest proces.
La un moment dat, în cartea Fapte, foarte mulţi oameni s-au adăugat la biserică. În ziua Cinzecimii 3.000 de oameni s-au adăugat. Apoi mai mulţi oameni se adaugă. Există un punct în cartea Fapte unde se spune: „Dar Cuvântul Domnului se răspândea şi se înmulţea.” Atunci totul devine exploziv. Atunci totul devine puternic. Atunci începem să experimentăm acel proces de multiplicare.
Corey: Da.
Sammy: În mod evident, nu facem asta, căci lumea ar fi fost câştigată pentru Cristos până acum. Unde se rup lucrurile?
Corey: Cred, Sammy, că lucrurile se rup în partea de relaţie. Nu avem relaţii aşa cum vrea Dumnezeu să fie relaţiile noastre cu alţi oameni. Sunt ziduri ridicate peste tot. Oamenii se concentrează prea mult asupra lor înşişi, astfel că astăzi nu ne mai luăm timp să facem asta.
Sammy: Vreau să iau un cuvânt pe care l-ai spus tu aici şi să îl dezvolt puţin, să văd ce crezi despre asta. Cuvântul este ziduri. Când am mers în România, în 1980, o mare trezire avea loc. Duhul lui Dumnezeu era la lucru. Bisericile creşteau în partea de nord-vest a României, iar Oradea era centrul unde avea loc acea trezire. Asta era în timpul comunismului.
Nu aveau posibilităţi bune de transport şi există un lanţ muntos care limita totul pe o parte, şi era graniţa politică blocând totul de cealaltă parte, deci existau aceste ziduri care limitau această lucrare a Duhului Domnului. Unul dintre fraţii creştini a venit la mine şi mi-a spus: „Frate Sammy, tu ai o maşină. Tu poţi trece munţii aceştia. Eu vin cu tine dacă mă ajuţi să trec de munţi. Hai să răspândim asta.”
Am trecut munţii. Desigur, atunci Domnul a lucrat în ţară şi a fost o mare trezire care s-a răspândit, nu datorită nouă. A trebuit să trecem de ziduri, să trecem de acele bariere. Există bariere politice. Există bariere de păcat. Există bariere rasiale. Există bariere de limbă. Indiferent ce este acel zid, trebuie să fim dispuşi să îl dărâmăm.
Corey: Corect. Dacă ne uităm la Isus, vedem că El este un exemplu în ce privește chemarea. El întotdeauna chema oameni să I se alăture. Dacă ne-am lua timp să chemăm, să credem în cei în care nu vrem să credem! Îmi aduc aminte că pe când eram pastor de tineret, cu mulţi ani în urmă, am avut un tânăr pe nume Bubba, care şi-a invitat un prieten la un eveniment de tineret.
Prietenul lui era departe de Domnul. Era într-o bandă. Nimeni nu credea că acest prieten se va schimba vreodată, dar el a venit la acest eveniment şi şi-a predat viaţa lui Cristos. Viaţa lui a început să se schimbe. A mers într-o tabără de conducere cu noi şi a adus o primă persoană la Cristos în acea tabără de conducere. Era o persoană din Japonia care învăţa engleza.
A condus acea persoană la Cristos în acea tabără. S-a dus acasă, iar a doua zi m-a sunat. Mi-a spus: „Corey, ieri seară mi s-a întâmplat cel mai grozav lucru din întreaga mea viaţă. Ei bine, al doilea cel mai grozav lucru. Primul a fost când I-am dat lui Cristos viaţa mea. Dar seara trecută, l-am condus pe tata la Cristos.”
Sammy: Uau.
Corey: Plângea la telefon. Tatăl său a văzut ceva diferit la el şi l-a întrebat ce se întâmplase, iar tatăl lui I-a dat lui Cristos viaţa sa. Este această parte de multiplicare. Tatăl său a devenit şoferul de autobuz pentru evenimentele noastre de tineret. Îmi aduc aminte că tatăl său stătea la un eveniment de tineret şi plângea în timp ce îi vedea pe studenţi predându-şi viaţa lui Dumnezeu.
Sammy: Îmi place expresia folosită de tine. Isus este un exemplu pentru noi în chemare. Ce vreau să facem chiar acum este să te chemăm pe tine, ascultătorule, nu doar să fii ucenic, ci să fii unul care face ucenici, care îi va învăţa pe alţii să crească în credinţa lor în Cristos şi să îi ajute să ajungă la punctul în care să poată face şi ei acelaşi lucru. Vreau să te invit să fii un mentor.
Vreau să te invit să faci ceea ce a spus Isus să facem: mergeţi în toată lumea şi faceţi ucenici. Nu lăsa vreo barieră, fie că este omenească, fie că este rasială, etnică, legată de limbă, geografică, sau politică, nu lăsa nicio barieră să stea în calea facerii de ucenici din toate popoarele şi naţiunile: „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile”. Fii binecuvântat în timp ce faci ucenici ai lui Isus.
Corey: Amin.
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate