ALEARGĂ CA UN CAMPION

Dragostea lui Dumnezeu

Dacă ar trebui să aleg un atribut a lui Dumnezeu care aduce biruinţa în viaţa credincioşilor, atunci aş alege atributul dragostei. Biblia spune ca “Dumnezeu este dragoste.” Apostolul Pavel încuraja Creştinii din Efes să crească în cunoştinţa lui Dumnezeu “aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea, şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:17-19).

Dacă e să ajungem biruitori, credincioşi cu rezonanţă, e necesar să cunoaştem pe Dumnezeu in dragostea Sa mare. O melodie din anii 1950 spune, “Mă întreb, întreb cine… cine a scris cartea dragostei.” De fapt, răspunsul întrebării a fost dat de 2000 de ani. Dumnezeu a scris-o, şi se cheamă Biblia. E scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Caracterul principal e Autorul şi Creatorul dragostei perfectă. El a iubit pe aceia care nimeni nu-i iubea. El ne-a iubit aşa de mult că L-a durut. El a iubit chiar şi pe aceia care îL urau. El a iubit pe cei singuri – bolnavii – săracii – neajutoraţii – şi cei respinşi. El a iubit pe cei plini de vinovăţii, mânie, amărăciune, păcat, şi ură. Zeci de mii de cărţi au fost scrise despre dragostea Lui mare. Foarte multe articole au fost tipărite încercând să descrie acea dragoste mare.

Dragostea lui Dumnezeu care se află în Isus e aşa de mare încât Pavel a dorit ca grupul de credicioşi din Efes să cunoască cât de lungă, înaltă, largă, şi adâncă a fost. El a dorit ca ei să aibă o cunoştinţă personală a dragostei lui Hristos. Pavel a ştiut că maturizarea lor în Hristos depindea de cunoştinţa lor depre acea dragoste. Şi noi la fel, trebuie să înţelegem că biruinţa în viaţa de Creştin e în mare legată de cunoştinţa noastră personală a dragostei lui Dumnezeu.

Când L-am cunoscut pe Hristos pentru prima oară, am fost mistuit de dragostea Lui. Am fost copleşit de faptul că Creatorul şi Susţinătorul universului ma iubit. Dar şi mai incredibil e cât de mult El ma iubit. El ma iubit aşa de mult că a trimis pe singurul Său fiu, Isus, să ia pedeapsa păcatelor mele. Nimeni nu ma iubit vreodata aşa. Dragostea Lui ma motivat să impărtăşesc vestea bună cu oricine care mă asculta. Dar, crescând în credinţa şi cunoştinţa lui Dumnezeu, am început să văd că eu credeam că merit această dragoste. Când am pretins dragostea lui Dumnezeu, m-am aflat infrânt şi învins. Am avut nevoie de reînoire.

De acea am nevoie să beau zilnic din fântâna dragostei lui Dumnezeu. E u râu veşnic – fără început şi fără sfârşit. Cu cât beau mai mult, cu cât curge mai mult. Cu cât mâ înalţ mai sus, cu cât mai mare experienţa dragostei lui Dumnezeu. Cu cât mai grele încercările, cu cât mai dulce dragostea Lui e. Cu cât creşte cercul meu de influenţă şi cunoştinţe, cu cât mai departe ajunge dragostea Lui. Cu cât mai mult umblu cu El, cu cât mai departe pot zării dragostea lui Dumnezeu. Dragostea Lui e înviorătoare. Imi reface sufletul – renoieşte zâmbetul – şi imi însorează zilele. Poate de aceea evanghelistul secolului 19, D.L. Moody, a pictat un una din clădirile lui cuvintele, “Dumnezeu e dragoste.” El a dorit ca toţi care vizitau Chicago şi chiar întreaga lume să ştie că există un Dumnezeu a carui esenţă e dragostea.

Hai şi bea din fânâna aceasta! Gustă şi vezi ce bun este Domnul!