VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE
Atins de Dumnezeu la o întâlnire a tineretului comunist
În 1972, un păstor german bătrân m-a provocat să mă înfiltrez la o întâlnire a peste 100.000 de tineri comuniști convinși din Berlinul de Est. A fost o misiune periculoasă care părea imposibilă. Doi prieteni au călătorit împreună cu mine în acel oraș dominat de comuniști. Nu știam cum ne vom duce la îndeplinire misiunea, dar aveam siguranța că vom putea să le predicăm acelor tineri.
Când am ajuns în Berlinul de Est, am mers în Alexanderplatz, unde urma să aibă loc întâlnirea tinerilor comuniști. Priveliștea era aproape incredibilă. Nu văzusem niciodată atâția oameni! M-am rugat în inima mea: „O, Doamne, sunt atât de mulți de-ai lor și atât de puțini de-ai noștri. Cum putem să le împărtășim dragostea Ta?” Chiar în acel moment, un tânăr a venit la mine și m-a întrebat: „Poți să-mi dai autograful tău?” Nu aveam nici cea mai vagă idee cât de important era pentru ei să aibă autograful unui străin, dar am aflat curând.
Am memorat dinainte prezentarea Evangheliei în limba germană, așa că am început să scriem Evanghelia pe eșarfe și să ne semnăm numele. Sute de tineri s-au adunat în jurul nostru, așa că am prins curaj și am început să predic. Mulțimea a devenit atât de mare, încât unul din tinerii comuniști i-a rugat pe toți să se așeze, ca să pot să fiu auzit de cât mai mulți. Prietenii mei s-au dus într-un alt capăt al mulțimii și au început să predice acolo.
După ce am vorbit la sute de tineri comuniști timp de câteva ore, eram extenuat și mi-am făcut loc prin mulțimea de ascultători să ies. Pe măsură ce ieșeam, Dumnezeu mi-a frânt inima. Acele mase de tineri reprezentau probabil fiecare națiune a lumii. Dintr-o dată, nu i-am mai privit ca pe germani, ruși, asiatici, africani sau americani. Eram asemeni orbului pe care l-a atins și l-a vindecat Domnul Isus. La început orbul a văzut oameni în formă de copaci, corpuri fără viață. Apoi, Isus l-a atins din nou și a văzut oamenii așa cum erau.
Dumnezeu m-a atins într-un mod proaspăt în seara aceea. Am putu să-i văd pe acei tineri ca fiind creați după chipul lui Dumnezeu. I-am văzut în păcatul lor, având nevoie de Mântuitor. Dumnezeu m-a făcut să-i văd cu alți ochi înainte să fiu capabil să duc mesajul lui Cristos la toate popoarele lumii. Momentul acela când i-am avut în față pe tinerii comuniști mi-a deschis ochii spre o lume care are nevoie disperată de Isus. În același fel, s-ar putea să fie oameni la care tu trebuie să duci Evanghelia. Ai nevoie de o nouă atingere a lui Dumnezeu? Doar El te poate ajuta să-i vezi pe oameni așa cum sunt în realitate.
Isaia 58:1 – 9
Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei! 2. În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea şi n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. – 3. “La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – “dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri. 4. Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus. 5. Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? 6. Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; 7. împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. 8. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. 9. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: “Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară…
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate
