VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE
Mesia
Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul. (Luca 2:11)
Trebuie să fi fost un moment extraordinar în istoria umanității: fiul unui tâmplar a intrat în Râul Iordan. Un prooroc care arăta ciudat l-a botezat pe tânărul din Nazaret, iar apoi s-a desfășurat incredibila scenă. Duhul Dumnezeului celui viu S-a coborât sub forma unui porumbel deasupra celui numit Isus. Atunci Tatăl, Dumnezeul care a creat universul, a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
Acel moment a fost unic și măreț din două motive. În primul rând, Dumnezeu Şi-a manifestat totalitatea Dumnezeirii: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Fiecare aspect al Dumnezeului triunic a fost văzut în acel moment. Oare de ce a oferit acel eveniment o revelație atât de mare? Pentru că a fost momentul pe care îl aștepta întreaga creație. A fost timpul ca Cristosul, Mesia, să fie revelat. Înainte de această zi din viața lui Isus, nu avem nici o înregistrare a lucrării Sale. Cu toate acestea, după „ungere” Isus Și-a început lucrarea publică cu semne și minuni.
De la început, unul din numele oferite lui Isus a fost „Cristosul” numele grecesc al cuvântului „Mesia” folosit în Vechiul Testament care înseamnă „Unsul”. Mesia a fost promis ca Mântuitor al lumii. Au existat trei tipuri de oameni care erau unși, atunci când erau puși într-o poziție oficială în societate: proorocii, împărații și preoții. Deasupra capului lor era turnat ulei ca simbol al consacrării lor. Erau puși deoparte pentru o lucrare publică, pentru care fuseseră aleși de Dumnezeu. Uleiul reprezenta Duhul Sfânt, Care le dădea daruri și putere să împlinească cerințele acelei slujbe.
Proorocii aveau nevoie de înțelepciune, pentru că nimeni nu putea prezice evenimente, decât dacă era inspirat de Duhul lui Dumnezeu. De aceea, proorocii erau unși ca simbol al comunicării cu Duhul înțelepciunii și cunoașterii. Preoții aveau nevoie de har și sfințenie, pentru că nimeni nu putea aduce o jertfă acceptabilă înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor, nici nu putea sluji în mod folositor în lucrurile sfinte, decât dacă trăia prin Duhul harului și sfințeniei. Împărații aveau nevoie de inspirație și conducere, pentru că niciun om nu putea să dea legi juste și echitabile, decât dacă avea inspirația Tatălui. De aceea, proorocii, preoții și împăraţii erau unși cu untdelemn.
În acea zi istorică Isus a fost uns ca Prooroc, pentru că urma să arate oamenilor calea lui Dumnezeu; ca Preot, pentru că urma să aducă sacrificiul etern pentru păcatele omenirii; ca Împărat, pentru că urma să domnească în inimile oamenilor. El nu a fost doar un prooroc care a arătat calea, ci a fost Calea; nu a fost doar preotul care aducea jertfă pentru păcat, ci a devenit Mielul care a ridicat păcatul lumii. Nu a fost doar un împărat care a condus poporul, ci a fost Împăratul împăraților și Domnul domnilor. El a fost „Mesia” – Unsul.
Adesea îi auzim pe credincioși vorbind despre ungere și cine are „ungerea.” Dați-mi voie să vă spun tuturor celor care-L cunoașteți pe Isus. Dacă îl ai pe Mesia în inima ta, nu doar că ai și ungerea, dar prin definiție, Îl ai pe „Unsul” în inimă. Aleluia! Ce Mântuitor avem!
Luca 2:1 – 14
În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. 2. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. 3. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. 4. Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem – pentru că era din casa şi din seminţia lui David – 5. să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. 6. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. 7. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. 8. În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. 9. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. 10. Dar îngerul le-a zis: “Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: 11. astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. 12. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” 13. Şi deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: 14. “Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate
