ALEARGĂ CA UN CAMPION

Iertarea – Făcând faţă vinovăţiei

Există două atitudini ale inimii care fură puterea rugăciunii unei persoane: vinovăția și amărăciunea. Vinovăția este rezultatul propriilor noastre greșeli, iar amărăciunea se furișează în inimile noastre când alții ne-au greșit. Când Și-a învățat ucenicii să se roage, Domnul Isus a vorbit despre ambele aceste probleme ale inimii. Trebuie să ne rugăm astfel: Și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Matei 6:12).

Există două tipuri de vinovăție, cea falsă și cea adevărată. Vinovăția falsă vine din acuzele lui Satan. El ne spune că nu suntem buni sau că nu suntem vrednici. El încearcă să ne determine să ne gândim în felul acesta: „Cum să te rogi? Nu ești vrednic să te rogi!” Bineînțeles, nu suntem vrednici să ne rugăm. Unul singur este vrednic, numele Lui este Isus! Prin urmare, noi nu vom reuși niciodată să ajungem să fim vrednici. Putem doar să cădem la picioarele Mântuitorului și să ne închinăm înaintea Celui vrednic. Nu venim înaintea lui Dumnezeu datorită meritelor noastre. Venim în prezența lui Dumnezeu datorită a ceea ce a făcut Cristos pentru noi.

Acuzele lui Satan sunt întotdeauna generale, convingerea venită de la Duhul Sfânt în schimb este foarte specifică. Adesea ne simțim vinovați, pentru că suntem vinovați. Există un lucru în viața noastră care nu-I este plăcut lui Dumnezeu. Este imposibil să te pocăiești de „imposibilitatea de a fi vrednic să te rogi”, pentru că niciodată nu vom fi vrednici. De aceea, atunci când Satan încearcă să impună asupra noastră o falsă vinovăție, trebuie să respingem aceste asentimente de nevrednicie și să cădem la picioarele Domnului Isus cerând harul Lui. Trebuie să înțelegem că tronul lui Dumnezeu este tronul harului. Putem să ne apropiem de Dumnezeu doar pentru că am gustat din harul Lui.

Este și un alt tip de vinovăție. Aceasta se manifestă când Duhul Sfânt ne convinge de păcat, iar această convingere este întotdeauna specifică. Prin urmare, convingerea Duhului Sfânt duce întotdeauna la pocăință și, în cele din urmă, la iertare. Când Dumnezeu ne convinge cu privire la ceva greșit din viața noastră, scopul nu este să ne lase în vinovăție, ci să îndepărteze păcatul din viața noastră și să aducă iertare în inima noastră. Scopul convingerii lui Dumnezeu este întotdeauna răscumpărător.

Există doar un singur mod de a rezolva acest tip de vinovăție: mărturisirea păcatului și pocăința. În prima sa epistolă, Ioan afirmă: Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire (1 Ioan 1:8, 9). Mărturisirea păcatului cere sinceritate. Trebuie să fim dispuși să ne recunoaștem greșeala și să ne întoarcem de la ea. Înseamnă mult mai mult decât să spui „Îmi pare rău”, înseamnă să strigi „Am greșit!”

Am descoperit că lucrul dificil pentru mulți creștini este să spună: „Am păcătuit.” Această mărturisire stă la baza puterii în rugăciune. Biblia spune: Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6). O inimă mândră nu va avea niciodată putere în rugăciune, în schimb inima smerită primește toate resursele lui Dumnezeu pentru că atinge inima Lui. Când Îl vedem pe Dumnezeu în sfințenia Lui, vom fi motivați să cădem pe genunchi și să ne mărturisim păcatele. Odată ce devenim complet sinceri, frânți și pocăiți, vom experimenta mărețul har. O, ce bucurie și putere există într-o astfel de rugăciune! Roagă-te cu o inimă sfântă. Roagă-te cu o inimă smerită și așteaptă să vezi cum lucrează Dumnezeu.