Enter your keyword

ALEARGĂ CA UN CAMPION

ALEARGĂ CU stăruinţă în alergarea CARE-ŢI STĂ ÎNAINTE

VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE

Trezirea spirituală și puterea rugăciunii

Rugăciunea nu doar că a precedat trezirile spirituale de-a lungul timpurilor biblice, ci a inițiat fiecare trezire spirituală din istoria bisericii. Mâna lui Dumnezeu a fost peste John Wesley și George Whitefield în timpul anilor 1700. El i-a folosit ca să aducă mulțimi de oameni în Împărăția lui Dumnezeu. Whitefield a fost folosit în mod special de Dumnezeu pentru a aduce trezirea în istoria timpurie a Statelor Unite.

Arnold Dallimore, cel care a realizat biografia lui Whitefield, a înregistrat cele întâmplate. Whitefield a spus: „Dimineața devreme, la amiază și seara, nu, toată ziua, Domnul Isus Cel binecuvântat a vizitat și a reîmprospătat inima mea. Dacă copacii dintr-o anumită pădure din apropiere de Stonehouse ar putea să vorbească, ar mărturisi despre acea dulce părtășie cu Dumnezeul cel binecuvântat de care eu și alții ne-am bucurat acolo… Am fost atât de copleșit de maiestatea infinită a lui Dumnezeu, încât m-am aruncat la pământ și mi-am oferit sufletul ca o pânză goală în mâinile Lui, pe care El să scrie tot ce voia.”

Care a fost rezultatul unei astfel de rugăciuni? Whitefield a descris cum Dumnezeu a pus stăpânire pe inimile oamenilor: „Predicam de cinci ori pe săptămână,” spunea el, „dar biserica a crescut tot mai mult. A fost minunat să văd oamenii atârnați de balustrada de la orgă, alții urcau pe culoarele bisericii și încălzeau biserica atât de mult cu respirația lor, încât aburii se transformau în picături care se prelingeau de pe stâlpi ca nişte picături de ploaie. Uneori erau atât de mulți oameni, încât la fel de mulți plecau fără să găsească loc.”

Secretul acestei mari treziri din anii 1700 a fost faptul că bărbații și femeile s-au rugat. Dumnezeu nu S-a schimbat! El este mai mult decât doritor să facă și azi ceea ce a făcut atunci. Singura întrebare este dacă noi ne-am schimbat. Trăim într-o perioadă în care avem impresia că putem să atingem lumea prin talentul nostru și ingeniozitatea umană, nu prin puterea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, am descoperit că bisericile din întreaga lume care cresc sunt biserici care se roagă.

Cu mulți ani în urmă, mă aflam în Cairo, Egipt, într-o mare biserică presbiteriană. Biserica a experimentat o creștere fenomenală și aproape 7000 oameni participau la serviciile săptămânale. Au servicii multiple care au loc în zile diferite. L-am întrebat pe păstorul principal de ce a crescut biserica atât de rapid. Primul lucru pe care l-a spus este că primul păstor pe care l-a avut biserica a fost un mare om al rugăciunii.

Acest lucru nu este valabil doar în Egipt, ci și în India. Biserica Baptistă Hyderabad din India a crescut și are în prezent peste 20.000 membri. Este localizată într-un oraș musulman, dar păstorul care a început biserica a construit-o pe fundamentul rugăciunii. Când intri în biserică, vezi turnul rugăciunii, în care poți găsi oameni rugându-se la orice oră din zi și din noapte și căutând fața lui Dumnezeu.

Dumnezeu se află tot pe tronul Lui. El nu S-a schimbat. El trezește poporul când acesta se roagă și caută fața Lui. Acest fapt a fost adevărat în decursul istoriei și este adevărat și astăzi. Biblia spune: dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. (2 Cronici 7:14). Dumnezeu nu S-a schimbat. El Își va trezi biserica și azi, așa cum a făcut-o de-a lungul istoriei. Există însă o condiție: trebuie să ne rugăm.

2 Cronici 7:11 – 15

Când a isprăvit Solomon Casa Domnului şi casa împăratului şi a izbutit în tot ce-şi pusese de gând să facă în Casa Domnului şi în casa împăratului, 12. Domnul S-a arătat lui Solomon noaptea şi i-a zis: “Îţi ascult rugăciunea şi aleg locul acesta drept Casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe. 13. Când voi închide cerul şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: 14. dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. 15. Ochii Mei vor fi deschişi de acum, şi urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.

Book of the Month

Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe.  For all other books…

DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)

MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org

toate drepturile rezervate