VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE

Evrei 9:1 – 11
Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare. 2. În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită “Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; 3. după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema “Locul Preasfânt”. 4. El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului. 5. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri. 6. Şi, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului. 7. Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului. 8. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt, nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare Cortul dintâi. 9. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui. 10. Ele sunt doar nişte porunci pământeşti date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare. 11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta.
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
Moartea Domnului Isus
1 Tesaloniceni 5:17
Sammy Tippit: Vorbim despre rugăciune, iar în ultima lecție, a fost cu noi Dave Butts, un prieten drag, pe care Dumnezeu, în viața lui, l-a cercetat cu privire la rugăciune și ce este ea.
Dave Butts: Aşa este.
Sammy: Și tocmai vorbeam la ultima lecție, despre Dumnezeul dragostei care vrea să comunice cu noi și dorește ca noi să comunicăm cu El. În această relație de dragoste, rugăciunea crește cu adevărat. Vreau să vorbim despre asta. Care este sursa dragostei? Atunci când vorbim despre Dumnezeu, mulți spun: „Îl iubesc pe Dumnezeu,” dar nu noi L-am iubit pe El mai întâi, ci El ne-a iubit mai întâi.
Dave: Adevărat.
Sammy: Hai să ne întoarcem la asta… Cum e posibil? Te cunosc, Dave. Ești un om deosebit, dar îmi pare rău, nu te poți ridica… la standardul lui Dumnezeu. Cum se face că un om ca tine…? Și eu sunt și mai prejos de standardul Lui… Astfel cum intrăm în prezența unui Dumnezeu sfânt? El e dragoste, dar și sfânt.
Dave: Desigur. Şi aceasta este o problemă critică. am aflat că mulți oameni, chiar și din biserici, nu se roagă, pentru că au impresia că încă există ceva, că există ceva ce-i blochează și-i împiedică să aibă această relație. Ceea ce nu au înţeles ei este că slujim un Domn care este dragoste nu doar un Dumnezeu care iubește, ci El este dragoste.
Sammy: Da.
Dave: Acesta este caracterul Lui, natura Lui. Şi dragostea Lui nu este o chestiune intelectuală sau o trăire emoţională, sau un gând, ci este expresia ființei sale. Iar în cele din urmă apare o cruce într-o acţiune concretă de acum 2000 de ani, pe o cruce din afara Ierusalimului, unde Fiul lui Dumnezeu a murit pentru mine şi pentru tine și (bineînțeles), pentru toți oamenii de pe planetă care-L acceptă pe Isus Cristos ca Mântuitor în viaţa lor.
Ce s-a întâmplat, Dumnezeul care ne-a iubit atât de mult, ne-a văzut starea în care eram, a văzut că eram disperați fără El, chiar dacă nu știam. Şi El a iniţiat, din dragostea Lui, ceea ce doar putea face. A dărâmat orice barieră dintre noi, barieră provocată de păcat. Și ne-a adus în familia Lui. Îmi place asta pentru că iubesc familia.
Sammy: Da, da.
Dave: Moartea Domnului Isus ne-a adus în familia lui Dumnezeu și am intrare liberă. Știi, Sammy, nu l-am cunoscut pe tatăl tău, de aceea ar fi fost ciudat să merg la el şi să-i cer ceva, pentru că nu-l cunosc.
Sammy: Da…
Dave: Dar tatăl meu? Pe el îl cunosc foarte bine și puteam merge la el, puteam să vorbesc cu el oricând. Da, exista şi teamă. Ştiam că tata nu poate fi manipulat. Știam că mă iubește, dar pentru că eram fiul lui, pentru că eram parte din familia lui, aveam liber acces să vin să cer. Puteam petrece timp cu el. Ști ce era chiar mai grozav? Şi el dorea asta. Dorea asta!
Sammy: Uau.
Dave: Când începem să înțelegem dragostea uimitoare pe care Tatăl o are pentru noi, încât L-a trimis pe singurul Său Fiu, Isus Cristos, în lume să moară pentru noi, să ne aducă în familia lui… şi asta ne-a dat acces liber la sala tronului. Cu adevărat, putem să stăm în brațele Lui. Nu cred că spunem asta, sau exagerăm când spunem că putem să stăm în brațele lui și să spunem: „Ava, Tată, vreau să vorbesc cu Tine despre ceva.”
Sammy: Vreau să mai rămânem puțin la subiectul acesta, în special când ne gândim la ce s-a întâmplat cu Isus.
Dave: Sigur.
Sammy: Foarte mulți oameni nu înțeleg, de ce a venit Isus și pentru ce a murit. Și trebuie să ne reamintim că Dumnezeu este sfânt. Deci, sfințenia este ceva deosebit. El este absolut pur, deci, cum poate cineva ca Dave sau Sammy, să intre în prezența unui Dumnezeu care este absolut curat? De aceea a venit Domnul Isus. El a luat un trup.
El era Dumnezeu și om, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului. Nu doar un mare învățător, un mare profet, ci Dumnezeu întrupat. Ca om a fost pedepsit pentru păcatele noastre. Știi, Dave, când vorbeai, mi-am amintit ceva. În Ierusalim, când Isus a murit, ceva s-a întâmplat în templu.
Dave: O, da, așa este.
Sammy: În templu era o încăpere: Sfânta sfintelor. Doar marele preot putea să intre în Sfânta sfintelor, pentru că acolo era prezența lui Dumnezeu. Când vorbim de rugăciune, vorbim de intrarea în manifestarea prezenței lui Dumnezeu, care era acolo. Exista o perdea care separa oamenii de rând, ca noi, de prezența lui Dumnezeu. Dar când Isus a murit… Dave, ceva miraculos s-a întâmplat.
Dave: De sus până jos, perdeaua acea s-a rupt în două. Iar acum avem acces în prezența lui Dumnezeu. Rugăciunea devine dedată un privilegiu nebănuit, dintr-un singur motiv: Isus.
Sammy: Da. De fiecare dată când mă rog, îmi aduc aminte că totul e Isus. De fapt adevărul e Dave, noi vorbim datorită lui Isus și ce-a făcut El.
Dave: Absolut.
Sammy: Acum despre inițiativa despre care tot spuneai… cred că e important să revenim la asta. Nu numai că El a luat inițiativa acum 2000 ani pentru păcatele lumii, chiar azi ia inițiativa. Adevărul este că eu nu-L căutam pe Domnul. De fapt, când am venit la El… Unii mă întreabă: „Cum L-ai cunoscut ?” Eu am mers la biserică pentru o fată.
Nu-L căutam pe Dumnezeu, ci căutam o fată. Dar știi ceva? El m-a găsit. El m-a căutat și m-a dus exact unde trebuie. Am venit la Isus și știi ce s-a întâmplat? Primul lucru pe care l-am dorit …nimeni nu m-a învățat asta. Primul lucru a fost să intru în prezența Lui și să-L întâlnesc.
Dave: Așa este.
Sammy: Și împreună cu trei prieteni am început să ne întâlnim pe un deal lângă clădirea Capitoliului din Baton Rouge, Louisiana. Devreme dimineață ne întâlnem cu Dumnezeu. Oh, ce prezență minunată avea Dumnezeu… Deci, inițiativa despre care vorbeai e foarte importantă.
Dave: Dacă nu înțelegem asta, vom avea mereu impresia că dăm buzna în prezența lui Dumnezeu. Dacă ne gândim bine la asta, rugăciunea începe cu Domnul, începe cu dragostea și inițiativa Lui. El este Cel care ne caută, El este Cel ce deschide ușa, El este cel care ne invită și El este Cel de a cărui prezență ne bucurăm. Nu e deranjat de noi. Unii oameni spun…
Bătrânii spun ceva de genul: „O, nu vreau să-L deranjez pe Dumnezeu cu asta.” Iar eu le spun: „Nu înțelegeţi, nu-i așa? Acest Tată te iubește atât de mult, încât L-a trimis pe Fiul Său, Isus, nu ai cum să-L deranjezi. Nu poţi face nimic care să-l deranjeze.” El se bucură de noi dacă venim la El și petrecem timp cu El, până acolo, încât Scriptura spune în cele din urmă: Rugați-vă neîncetat.. Acesta este un ideal greu de atins, dar toate acestea au loc datorită lui Isus.
Sammy: Da… am prieteni în San Antonio care nu au crescut într-o familie creștină. Ei provin dintr-o altă grupare religioasă. Și cumnata unuia din ei a început să se roage specific pentru el și ceva a început să se întâmple. Această persoană a avut un vis cu Domnul Isus, care i s-a arătat în vis. El nu-L căuta pe Isus, dar Isus i-a apărut în vis, și i s-a arătat acelei persoane. Apoi, fiul lui a venit și a spus: „Tată, mamă, Domnul a venit, El mi-a zis să vă spun că Isus este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu.”
Dave: Uau.
Sammy: Și dintr-o dată, au căzut în genunchi și au chemat Numele Domnului. Și astăzi, ei au exact aceeași credință ca tine și ca mine, împreună.
Dave: Întreaga familie?
Sammy: Întreaga familie este creștină, și ei Îl cunosc pe Isus Cristos și Dumnezeu este real în viața lor. El poate fi la fel și pentru tine. Începe… să privești la Isus și puneți credința în El.
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate