ALEARGĂ CA UN CAMPION

Lăsând în urmă o moştenire

“Învăţăturile Tale sunt moştenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele” (Psalmul 119:11).

Rugăciunea ne oferă o moştenire veşnică. Nu numai că ea ne împuterniceşte să lăsăm o moştenire care durează, dar rugăciunea devine moştenirea pe care o lăsăm în urmă.

După ce am aflat despre viaţa de rugăciune a bunicii mele, am înţeles impactul pe care ea l-a lăsat asupra mea, nepotul pe care ea nu l-a cunoscut niciodată. De asemenea, am mai conştientizat faptul că modelui ei de rugăciune a fost moştenirea pe care ea mi-a lăsat-o. Moştenirea ei a călătorit de-a lungul a trei generaţii în viitor, având impact asupra fiului ei, asupra nepotului ei şi asupra strănepotului ei. Rugăciunea a învrednicit-o pe Eliza Bass Tippit să lase o moştenire mult mai întinsă în timp decât şi-a putut imagina vreodată. Bunica mea a moştenit aceasta de la străbunicul ei şi de la străbunica ei, apoi a transmis-o mai departe unor generaţii viitoare, pe care ea nu le va vedea niciodată.

Nu cred că John şi Delaney Bass, străbunicii Elizei Bass Tippit, aveau abilitatea de a înţelege magnitudinea deciziei lor pe care au luat-o atunci când s-au alăturat reverendului Joseph  Willis pentru a planta unele dintre primele biserici protestante la vest de râul Mississippi. Ei nu aveau cum să ştie că un stră-strănepot va face o muncă de pionierat în evanghelizerea unora dintre cele mai dificile locuri de pe pământ. Mă îndoiesc că ei au înţeles faptul că moştenirea lor mă va împinge spre o misiune la nivel mondial, în care multe mii de suflete se vor întoarce la Cristos.

Fiecare dintre noi are o istorie – o poveste care uneşte providenţa lui Dumnezeu cu deciziile personale pe care le luăm zilnic. Această istorie crează o moştenire personală ce va fi lăsată copiilor si nepoţilor noştri. Moştenirea familiilor noastre devine istoria naţiunii noastre.

Ceea ce primim de la ziua de ieri şi acţionăm asupra ei astăzi, devine moştenirea de mâine. Bună sau rea, noi lăsăm o moştenire pentru copiii şi nepoţii noştri. Realitatea moştenirii nostre nu poate fi schimbată. Însă tipul de moştenire pe care o lăsăm mai departe urmează a fi stabilit.

Fiecare creştin ar trebui să tânjească să lase o moştenire veşnică generaţiilor viitoare. Trebuie să învăţăm să privim viaţa cu ochi ce văd mai mult decât doar acumularea de lucruri. Trebuie să trăim cu veşnicia în ochi, cu cerul ca şi casă a noastră şi cu generaţiile viitoare în inimă.

Lăsăm o moştenire veşnică prin acceptarea trecutului, prin luarea unor decizii înţelepte astăzi şi prin încrederea în Dumnezeu pentru viitor, prin intermediul rugăciunii.

Moştenirea este ceea ce ne-au lăsat strămoşii noştri şi patrimoniul este ceea ce am primit de la ei. Patrimoniul reprezintă costumul de haine pe care ni l-a dat Dumnezeu atunci când ne-am născut. El niciodată nu face două costume la fel. Personalităţile noastre sunt o excrescenţă a patrimoniului nostru. Personalitatea nu este nici negativă, nici pozitivă. Ceea ce facem cu acea personalitate este ceea ce contează cu adevărat. Modul în care noi o folosim este ceea ce are importanţă. Însă, atunci când învăţăm să ne acceptăm aşa cum ne-a creat Dumnezeu, suntem pe drumul spre a deveni ceea ce El a intenţionat ca noi să devenim şi spre a face tot ceea ce El ne-a dat de făcut.

Cea mai mare realizare a noastră în viaţă va veni pe măsură ce învăţăm să acceptăm costumul de haine pe care Dumnezeu ni l-a dat şi apoi să trăim şi să muncim în acele haine. Acceptarea  patrimoniului tău devine punctul de plecare al cursei pe care Dumnezeu ţi-a dat-o să o alergi. Tu ai puncte tari, dar şi slăbiciuni. Atunci când vei învăţa să identifici care sunt acele tării şi slăbiciuni, vei avea abilitatea de a alerga cu succes. Abia apoi vei putea lăsa o moştenire care va avea impact asupra copiilor şi a nepoţilor tăi. Aleargă concentrându-te pe gloria lui Dumnezeu, pentru generaţiile viitoare.