ALEARGĂ CA UN CAMPION

Viaţa de familie – 9 – Disciplinarea copiilor noştri

Evrei 12:6

Sammy Tippit: Discutăm despre relaţiile de familie. Îndeosebi, am discutat despre relaţia părinte-copil. Astăzi vrem să continuăm şi vom vorbi despre ceea ce reprezintă, probabil, cel mai dificil subiect de abordat: disciplina. Biblia spune: „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte”.

El ne disciplinează din dragoste. Asta ne face oameni mai buni. Creştem datorită disciplinării Lui şi datorită lucrurilor prin care trecem în viaţă. Vom învăţa de la El. Am vorbit deja despre faptul că ţelul meu este să învăţ de la Dumnezeu, Tatăl nostru, cum să fiu părintele care vrea El să fiu. Dacă vreau să învăţ de la El, trebuie să exercit disciplinarea.

Acesta poate fi un punct tensionat, nu doar între părinte şi copil, ci, de asemenea, şi între soţ şi soţie. Am discutat despre dezacorduri, iar unele dintre cele mai mari dezacorduri ale noastre au fost legate de cum să îi disciplinăm pe Dave şi pe Renee. Aşa cum am menţionat mai devreme, tu eşti mai îngăduitoare, iar eu sunt mai strict, aşa că hai să vorbim puţin despre modul în care am abordat noi chestiunea. Cum am ajuns la un acord cu privire la asta?

Tex Tippit: Prin încercare, necaz şi rugăciune. Din perspectiva mea, în parte a avut de-a face cu personalitatea copilului, cea mai îndărătnică în comparaţie cu cea mai puţin îndărătnică. Probabil că am fi acţionat puţin diferit în cazul lui Dave, chiar şi cu palmele la fund.

Cred că uneori am depăşit puţin măsura, dar nu sunt sigură. S-a dezvoltat destul de bine, deci … Cred că în cazul lui Renee, pentru că ea era mai blândă, disciplinarea avea un efect ciudat la ea. Cred că e important să cunoşti personalitatea şi duhul persoanei ajutate. Dar nu în toate am fost de acord.

Sammy: Dar cred că, uneori, când aveam o problemă, cel puţin din perspectiva mea eram în dezacord. Îmi amintesc că veneam acasă şi spuneai: „Când vine tata acasă, veţi vedea voi.”

Tex: Oh, aşa este.

Sammy: Eu veneam acasă şi spuneam: „Nu vreau să fiu întotdeauna tipul cel rău, ştii?” Dar tu doreai ca eu să fac asta. Aşa că trebuia să rezolvăm situația şi trebuia să discutăm şi să ne rugăm până când am ajuns la un soi de concluzie. Cred că ne întoarcem la discuţia pe care am avut-o despre comunicare. Acesta a fost probabil, unul din cele mai dificile lucruri pe le-am avut de făcut.

A trebuit să învăţăm să comunicăm unul cu altul şi de mare ajutor în disciplinare a fost faptul că eram în aceeaşi echipă. Atunci când copiii sunt mici, ei ştiu cum să îşi manipuleze părinţii şi o vor face. Aşa că a trebuit să învăţăm lecția cu privire la manipulare. Acesta a fost un lucru. Dar în cazul vostru? Care sunt câteva dintre lucrurile care v-au fost de ajutor şi câteva lucruri care au fost dificile în legătură cu disciplinarea copiilor? Cum aţi abordat problema?

Kelly Tippit: Şi eu cred că disciplinarea este cel mai dificil lucru legat de faptul că eşti părinte. Mi-aş dori să putem exclude partea asta, dar ştiu că nu se poate, aşa că ne luptăm cu ea. M-am luptat îndeosebi atunci când erau doar nişte copilaşi micuţi şi învăţau lucruri. Simţeam că trebuie să îi corectez şi să îi disciplinez toată ziua, iar asta mă epuiza emoţional.

Îmi doream doar să mă joc cu ei şi să le arăt iubirea mea, dar trebuia şi să îi învăţ. Disciplina se schimbă pe măsură ce ei cresc. Când erau mai mici, aveam mai multe time-out-uri, le luam jucăriile şi chiar îi loveam la fund. Apoi, pe măsură ce au crescut, am trecut la anularea unor privilegii. În mare măsură totul se reducea la nevoia de comunicare cu ei după aceea.

Stai jos cu ei şi le explici ce au greşit şi care ar fi putut să fie o decizie mai bună. Apoi îi înveţi să îşi ceară iertare, deoarece cred că asta este ceva ce vor avea nevoie întreaga lor viaţă şi în orice tip de relaţie. Când răneşti pe cineva, chiar dacă nu ai vrut, trebuie să îţi ceri iertare. Îi înveţi valoarea iertării şi să îşi ceară iertare.

Tex: Cred că aşa este. Acesta este un alt lucru important pe care l-am făcut. Aveam acel time-out, dar apoi ne rugam împreună cu ei. Văd că rugăciunea a trecut din generaţie în generație, pentru că am înțeles că este important. Este vorba de timpul de rugăciune de după, când spui: „Ai greşit, dar acum eşti iertat. Să mergem mai departe şi să îi cerem iertare Domnului”.

Sammy: Cred că în legătură cu disciplinarea, un lucru pe care eu îl consider foarte dificil dar cât se poate de important pentru părinţi, este să nu o facă la mânie îndeosebi dacă este vorba despre palme la fund. Copiii creează frustrare, te duc până la capătul răbdării, de aceea trebuie să te linişteşti. Ce făceam noi era să spunem: „Bun, dacă suntem mânioşi, nu vom apela la bătaie. Trebuie să ne retragem şi să facem altceva în acest punct.”

Cred că este foarte important ca, aşa cum ai spus, să te poţi ruga cu ei, să discuţi cu ei şi să îi determini să spună: „Iartă-mă. Am greşit.” În acest fel ei învaţă despre viaţă, aşa cum ai spus. Asta este ceva greu, vouă v-a fost vouă de folos?

Dave Tippit: Au fost două lucruri. În primul rând, eu aş spune (ştiu că toţi suntem de acord) că atunci când vine vorba despre disciplinare, există un pendul al disciplinării şi harului. Disciplinarea trebuie să fie asezonată cu harul. Există anumiţi parametrii, dar dacă harul nu este temelia, nu vei face decât să creezi copii care încearcă să facă anumite lucruri pentru a-şi impresiona părinţii, iar apoi se strecoară pe la spatele lor şi fac ce vor ei. Trebuie să existe, deci, amestecul disciplină-har.

Aşadar, este important să ai în minte această perspectivă. Când vine vorba despre copii, mă întorc puţin la ceea ce aţi spus despre mine şi despre Renee. E important să le cunoşti slăbiciunile şi piedicile, modul în care le abordează şi cu ce anume se confruntă. Există mai multe lucruri pe care trebuie să le facem. Fata noastră mai mare amână să facă lucrurile. Se ascunde de probleme, aşa că noi trebuie să le identificăm. Trebuie să o tragem la răspundere de multe ori în acele privinţe.

Cea mijlocie se luptă mai mult cu faptul că se simte copleşită şi nepotrivită şi se luptă cu asta. Uneori, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să continuăm să o încurajăm: „Nu te privi în comparaţie cu altcineva, ci uită-te la tine în lumina felului în care te vede Dumnezeu.” Iar băiatul are în el sângele de Tippit, are factorul mânie cu care m-am luptat şi eu şi despre care ştiu că a fost o problemă.

Trebuie să îl învățăm cum să se calmeze sau să Îi permită Domnului să îl calmeze şi să aibă pace în toate aceste lucruri. Uneori, asta înseamnă să stea în altă cameră. Alteori, Kelly îşi pune braţele în jurul lui şi îl ţine strâns atunci când el ţipă, până când se linişteşte. Uneori trebuie să îşi ia câteva minute şi să noteze cu privire la ce anume este mânios.

Există tehnici diferite. Sunt lucruri pe care le poţi folosi, dar aş spune că trebuie să fii sensibil la luptele copilului tău în acele domenii şi să Îi ceri Domnului înţelepciune referitor la felul în care abordezi acele chestiuni pentru a putea fi pro-activ, nu doar atunci când se ajunge la partea de disciplinare. Poţi împiedica să se ajungă la asta dacă eşti informat.

Kelly: Am citit ceva în trecut, când treceam printr-o perioadă dificilă cu copiii mei, când erau mai mici. Nu mai ştiu sigur unde am citit asta, de unde anume am luat-o, dar persoana menţiona faptul că Dumnezeu, Tatăl nostru, este un Tată iubitor desăvârşit, dar cu toate acestea, noi, copiii Lui ne vom îndepărta şi vom face lucruri despre care ştim că sunt greşite. Chiar Adam şi Eva care aveau această relaţie desăvârşită cu Dumnezeu în grădină, au ajuns să ia decizii greşite prin neascultare.

Cred că sunt într-un fel încurajată când îmi dau seama că nu voi putea să îi controlez pe copii. Vor face o criză când suntem în magazin sau în altă parte. Asta reduce din presiune. Nu trebuie să fiu un părinte perfect. Există har în această privinţă. Putem să ne rugăm pentru ei şi să ne încredem în Dumnezeu că El va umple golurile în care noi nu suntem cum ar trebui.

Sammy: Cred că ce trebuie să facem este să vedem lucrurile pe termen lung. Cu alte cuvinte, există stadii diferite. Când sunt mici, vor face crize. Când sunt mai mari, nu se vor mai face de râs în felul acela. Vor trece prin diferite stadii, iar noi trebuie să le recunoaştem. Făcând asta, putem vedea faptul că ţelul pe termen lung este să îi ajutăm să crească, să se dezvolte. Disciplinarea este diferită la stadii diferite. Cred că totul se reduce la a privi la Dumnezeu ca Tată al nostru şi la a învăţa de la El și din modul în care se relaţionează El la noi. Mă bucur că felul în care S-a raportat El la mine când m-am întors la Cristos nu este felul în care se raportează la mine acum şi vice-versa. Aşadar, priveşte la El şi fă din El modelul tău.