ALEARGĂ CA UN CAMPION

Viaţa de familie – 8 – Învăţarea şi dezvoltarea unicităţii copiilor noştri

Proverbe 3:5-6

Sammy Tippit: Discutăm despre relaţiile de familie şi, îndeosebi, despre relaţia părinte-copil. Vorbeam despre cum a lucrat Dumnezeu în inima mea când Dave era doar un copilaş. Spuneam: „O, Doamne, cum aş putea să fiu pentru el tatăl care trebuie să fiu?” Mi-a arătat că El este modelul meu. Dumnezeu, Tatăl nostru este modelul nostru. Am discutat despre importanţa acestui fapt.

Unul din lucrurile pe care le-am învăţat privind la Dumnezeu, încercând să meditez la cine este Domnul şi cum se poartă cu noi, copiii Lui, m-a copleşit faptul că Dumnezeu, Tatăl nostru, are atât de mulţi copii. Trupul lui Cristos este atât de divers. El are copii în Uganda. Are copii în China. Are copii în America. Cu toate că oamenii Lui sunt peste tot în lume, El ne iubeşte pe fiecare la fel, deși suntem atât de diferiţi. Uneori îmi vine greu să concep asta.

De fapt, de mai multe ori în Biblie există lucruri pe care ne vine greu să le pricepem. În Biblie se spune: „Încrede-te în Domnul cu toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta…”. Acesta este unul din lucrurile cu privire la care trebuie să mă încred în Domnul. Cum poate Dumnezeu să Se îngrijească de atât de mulţi oameni, atâtea probleme, atâta suferinţă şi atâta durere? Totuşi, o face. Ne iubeşte pe fiecare din noi.

În calitate de creştin și urmaş al lui Isus, am învăţat să fiu asemenea lui Cristos, că trebuie să mă port altfel cu oamenii, îndeosebi cu copiii mei, Dave şi Renee. Renee nu este aici dar Dave este. Dave, pentru mine este uluitor faptul că deși aţi ieşit din acelaşi pântece, sunteţi atât de diferiţi unul de altul. Aţi crescut în aceeaşi familie, dar sunteţi diferiţi în ceea ce priveşte personalitatea şi felul în care abordaţi lucrurile. Vreau să vorbim puţin despre asta.

Voi aveţi copii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani. Cum vă raportaţi la copiii care sunt la diferite stadii şi au personalităţi diferite, trăsături de caracter diferite, diferite nivele de spiritualitate sau orice altceva ar fi? Aveţi aceleaşi reguli, acelaşi cămin, aceleaşi măsuri disciplinare. Cum vă raportaţi la asta? Ştiu că asta este o întrebare importantă.

Dave Tippit: Da. Cred că ai dreptate. Toţi suntem diferiţi. Trebuie să recunoaştem asta. Există un exemplu actual care cred că este similar cu creşterea copiilor. Să luăm ce s-a întâmplat în comunitatea medicală în ultimele sute de ani. Multe medicamente au fost inventate (penicilina şi altele asemenea) şi i-au ajutat pe oamenii de pretutindeni să trateze boli, suferințe care erau netratabile înainte.

În ultimii zece, douăzeci de ani a existat o mişcare către medicina individualizată. Îţi stabilesc ADN-ul. Analizează cum eşti alcătuit. Văd ce boli este cel mai probabil să ai. Iau măsuri preventive, sau atacă acolo unde pot, pentru a preveni apariţia acelor boli. Nu este o abordare de genul ori, ori; este o abordare de genul şi, şi.

Şi în casă, la fel ca în comunitatea medicală, există anumite lucruri care ajută la rezolvare. Dacă ai un streptococ, iei un antibiotic şi asta ajută la eliminarea lui. Asta este pentru publicul larg. Este un lucru sigur. Există, aşadar, reguli şi lucruri sigure pe care le ai în căminul tău. La fel este şi cu Scriptura.

Există anumite lucruri care se aplică în toate culturile, dar există şi lucruri care au fost menite pentru anumite vremuri şi accentuate în anumite momente, principii pe care Domnul dorea să le folosească pentru ilustraţie. Cred că tot aşa trebuie să acţionezi şi cu copiii tăi. Fiecare dintre ei, aşa cum ai spus, este diferit. Se află la stadii diferite ale vieţii. Noi suntem la stadii diferite. Suntem mereu în schimbare, aşadar, nu există o formulă. Nu este o ştiinţă. Este mai mult o artă de a te încrede în Domnul şi de a recunoaşte care sunt lucrurile fundamentale pe care trebuie să le avem pentru a prospera, acele limite de care avem nevoie. Apoi trebuie să fim conştienţi care sunt lucrurile care sunt flexibile şi care sunt lucrurile preventive pe care le putem face pentru a-i împinge în direcţia în care trebuie să meargă.

Tex Tippit: Tu ai o voinţă la fel de puternică cum are tatăl tău şi, de multe ori, am fost nevoiţi să te disciplinăm cu palma la fund. Nu ştiu cum stau lucrurile astăzi, dar atunci, în cazul tău, funcţiona, în cea mai mare parte.

Dave: Crezi?

Tex: Da, cred. Renee era mai mult ca o floare, aşa că puteam vorbi cu ea şi îi părea foarte rău pentru ceea ce făcuse. Două tipuri diferite de copii, deşi şi ea a primit cu palma la fund. Foloseam time-out-uri şi lucruri de felul acesta. A fost de folos să vedem ce anume funcţiona în cazul personalităţilor voastre diferite.

Sammy: Pentru aceia care nu ştiu ce este un time-out, vrei te rog să explici ce este un time-out?

Tex: Oh. Un time-out este atunci când, dacă nu te ascultă şi eşti sătul de tot, poţi spune: „Te duci şi stai pe scaun.” Nu întotdeauna stau pe scaunul acela.

Kelly Tippit: Este o provocare.

Tex: Da. Este o provocare în sine. Asta este un time-out. În cea mai mare parte, metoda a funcţionat la copiii şi nepoţii noştri.

Sammy: Un lucru interesant cu privire la a fi părinte şi bunic este că atunci când voi creşteaţi, eu eram strict, iar ea era îngăduitoare. Acum că suntem bunici, ea este strictă, iar eu sunt cel îngăduitor. A avut loc o inversare de roluri.

Tex: Mi-am învăţat lecţia.

Sammy: Cum îţi ajuţi copiii să-şi dezvolte punctele tari şi să-şi depăşească slăbiciunile? Cum reuşeşti asta?

Kelly: În ceea ce priveşte punctele tari, cred că simplul fapt că eşti prezent în viaţa lor păşind alături de ei şi văzând în ce domeniu există o scânteie sau unde strălucesc, iar apoi să hrăneşti acel lucru şi să îi ajuţi să îl canalizeze în direcţia corectă este suficient. Să fii cel care îi încurajează când vezi progres sau doar să fii cel care îi încurajează pe parcurs este important. Iar când se blochează sau sunt frustraţi şi vor să renunţe, e important de asemenea să fii alături de ei să îi ajuţi să persevereze.

Dave: Da, sunt de acord. În ceea ce priveşte punctele tari … Cred că aţi „perseverat” şi aţi fost „prezenţi.” Eu aş adăuga şi perspectivă la această aliteraţie. Să ştii unde se află. Mintea unui adolescent este diferită de cea a unui copil mic. Nu trebuie să te aştepţi să se schimbe peste noapte. Va fi nevoie de timp. Trebuie să fii alături de ei, deci răbdarea este un alt lucru de care este nevoie aici. Trebuie să ai răbdare. La fel cum Dumnezeu a dezvoltat această creaţie minunată.

Lucrurile frumoase necesită timp. Orice merită să faci cere timp, ceea ce înseamnă că din acea răbdare trebuie să se nască perseverenţa. Trebuie să ai perseverenţa de a vedea perspectiva pe care Dumnezeu ţi-a dat-o pentru copii şi să te ţii de ea, chiar atunci când lucrurile se prăbuşesc, iar tu cazi la pământ. Continuă să faci ceea ce trebuie să faci.

Cred că dacă faci asta, în timp vei vedea rezultatele. Ispita pentru un părinte este să ţinteşti spre aspectul exterior: bunele maniere, lucrurile pentru care eşti lăudat de oameni în societate. „O, ai copii atât de grozavi,” sau ceva de genul acesta. Asta este partea uşoară. Sincer, cred că este mai uşor să dezvolţi asta, dar, dacă ţinteşti cu adevărat transformarea inimii şi dacă vrei să faci ceva frumos, va fi nevoie de timp.

Vor fi suişuri şi coborâşuri. Vor fi momente jenante în faţa altor oameni când copiii tăi vor face scene sau ceva de genul acesta, dar dacă păstrezi această perspectivă: „Ţintesc schimbarea pe termen lung. În timpul pe care îl am cu acest copil pe care Domnul mi l-a dat, asta urmăresc. Vreau ca el sau ea să devină un bărbat sau o femeie care Îl iubeşte pe Domnul şi pe alţii…”, atunci, în final, vei fi fericit.

Tex: Aş adăuga şi eu un P: promisiunile pe care Domnul ni le-a dat ca părinţi. Poate nu le vedem chiar acum, dar ştim că Dumnezeu a promis că îşi va împlini promisiunile în viaţa lor. S-ar putea să fie mai târziu decât ne închipuim noi.

Sammy: Vom discuta despre asta într-o altă sesiune, dar cred că este important să te rogi pentru copiii tăi. Cred că Domnul ne îngăduie să vedem punctele lor slabe pentru a şti cum să ne rugăm.

Tex: Şi punctele lor tari.

Sammy: Da. Le vedem punctele tari şi ştim ce trebuie să cerem în rugăciune. Cred că este important pentru noi să putem recunoaşte şi să vedem punctele tari şi slăbiciunile din fiecare. Mă gândesc la Taylor şi Riley. Îmi aduc aminte ca au fost la noi la un moment dat. Riley are un duh de slujire, iar Taylor este atât de creativă.

Taylor îşi pusese picioarele pe masă şi lucra ceva pe iPad-ul ei, făcea ceva creativ. Riley i-a spus: „N-ai vrea să îţi aduc ceva de băut?” Era o atitudine de slujire. Să recunoşti asta, să ştii cum să reacţionezi şi să îi ajuţi este primul pas de făcut.

Vreau să te încurajez să recunoşti că ai copii unici, la fel cum tu eşti unic. Dacă vrem să fim asemenea Tatălui, trebuie să îi iubim în moduri unice. Să îi tratăm, aşa cum a spus Dave. Există anumite lucruri care sunt valabile pentru noi toţi, de aceea trebuie să ţinem în echilibru cele două.