VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE
Privind la Tatăl nostru
Lacrimile îmi şiroiau pe obraz în timp ce îl urmăream pe Dave pe terenul de joacă, la biserica din Illinois, într-o duminică dimineaţa. El începuse să meargă de doar câteva luni, iar eu eram copleşit de miracolul vieţii lui. Bucuria mi-a umplut inima în timp ce contemplam binecuvântarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o mie şi soţiei mele.
Nu a fost doar un moment copleşitor, dar şi unul de mare smerire. A fi părinte este unul dintre cele mai intimidante responsabilităţi pe care cineva le poate avea. În timp ce Dave alerga şi sărea în braţele mele, dragostea pentru acel băieţel îmi inunda sufletul. Cu toate acestea, eram copleşit de sentimentul meu de inadecvare ca şi tată.
Când eram copil, tatăl meu era eroul meu. El era cel ce ne antrena echipa de baseball, cel care m-a învăţat să joc baschet şi cel care m-a încurajat în atât de multe domenii ale vieţii. Mama mea împreună cu fraţii mei au plecat din oraş într-un sfârşit de săptămână, aşa că am rămas acasă doar eu cu tatăl meu. În timpul nopţii tata a devenit extrem de bolnav. Teama şi confuzia au izbit în inima mea de zece ani.
Tata a fost spitalizat la scurt timp după aceasta şi de câteva ori era să moară. A petrecut aproape un an de zile departe de noi – într-un spital pentru veteranii de război, într-un alt oraş. Şi nimic nu a mai fost la fel. După aceasta, tata era fie la spital, fie foarte bolnav în majoritatea timpului.
Datorită bolii tatălui meu, adesea părea că eram o familie monoparentală. Mama şi-a găsit un loc de muncă şi şi-a dat toate silinţele să se îngrijească de noi. Îmi era dor să-l am pe tata prin preajmă şi îmi lipsea enorm călăuzirea lui. Aveam atât de multe întrebări despre viaţă, iar el nu putea fi acolo pentru a mă ghida în acele momente vulnerabile.
Apoi – în timp ce îmi ţineam fiul în braţe, am ştiut că este timpul ca eu să preiau conducerea familiei mele. Nu ştiam cum. Nu ştiam ce trebuie să fac sau cum să mă descurc în acest nou rol din viaţa mea. Atunci când Dave a început să se joace din nou, am plâns: “Doamne, nu ştiu ce să fac sau cum să fiu un tată bun. Doresc să fiu tatăl de care el are nevoie, dar nu ştiu cum să fac asta. Oh, Tată…”
În momentul în care am spus “Oh, Tată”, inima mea a rămas parcă nemişcată şi am simţit mângâierea Duhului Sfânt. Răspunsul a venit în timp ce mă rugam. Dumnezeu este Tatăl meu. El este exemplul meu. Cumva, ştiam că dacă voi privi la El, El îmi va arăta cum să fiu tatăl care trebuie să fiu. Pentru că El este Tatăl meu, aveam un exemplu care să îmi arate cum să fiu tipul de tată care doream să fiu.
Am simţit cum Duhul Sfânt îmi insuflă cuvinte în sufletul meu: “Priveşte la Mine! Iubeşte-l pe Dave aşa cum Eu te-am iubit! Sfătuieşte-l aşa cum te-am sfătuit Eu! Disciplinează-l aşa cum te disciplinez Eu! Eu sunt Tatăl tău! Eu sunt exemplul tău!”
Nu s-a întâmplat nimic spectaculos pe acel teren de joacă în acea zi. Dar, a fost unul dintre marile momente de creştere din viaţa mea. Am învăţat cel mai mare adevăr despre a fi părinte pe care am ajuns să-l cunosc. Am învăţat să privesc la Dumnezeu ca şi Tată al meu. Am început o călătorie de o viaţă întreagă de a încerca să fiu ca El. Nu am reuşit de fiecare dată, dar am un plan măreţ. Doar continui să aplic planul. Frumuseţea acestui mare adevăr este aceea că Tatăl nostru este un Dumnezeu atât al harului, cât şi al adevărului. Când eşuez, El mă ridică şi îmi arată calea pe care trebuie să merg. El este într-adevăr “Tatăl nostru”. Rugăciunea mea este ca eu să fiu ca El.
Evrei 12:7 – 11
Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? 8. Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. 9. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? 10. Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. 11. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate