VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE
Iosua – Ce urmează după victorie?
Există momente în viață când Dumnezeu ne dă voie să gustăm dulceața victoriei. Vedem mâna Lui prin protecția și purtarea de grijă. Atingem un scop sau un păcat supărător este biruit. Am ajuns la victorie și savurăm momentul. Atunci se ridică întrebarea: ce urmează acum? Unde mergem de aici? Cum umblăm în această victorie? Cum păstrăm același sentiment al dependenței de Dumnezeu pe care l-am avut în timpul luptei pe care tocmai am câștigat-o?
Cred că Iosua și-a pus toate aceste întrebări. El experimentase o mare victorie la Ierihon, urmată de o mare înfrângere în lupta împotriva cetății Ai. După ce s-a pocăit și i-a condus pe copiii lui Israel în pocăință, i-a condus apoi la cucerirea cetății Ai. Acum că repurtase încă o victorie, ce ar fi trebuit făcut diferit față de ce a făcut după victoria de la Ierihon? Iosua știa că acesta era un moment critic. Înfrângerea își arată fața urâtă imediat înainte sau după o victorie. De aceea, Iosua știa că trebuie să aibă grijă ce face după victoria asupra cetății Ai.
Biblia spune că el a chemat poporul și a zidit un altar: „Atunci Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeului lui Israel pe muntele Ebal” (Iosua 8:30). Prima lui acțiune după victorie a fost să se închine. Iosua știa că punctul central al victoriei de la Ierihon și de la Ai a fost Dumnezeu. De aceea, i-a condus imediat pe oameni din nou spre Dumnezeu. Prea adesea ne luăm privirea de la Biruitorul și ne-o îndreptăm spre biruință. Sursa și Susținătorul oricărei victorii din viața credinciosului este Însuși Dumnezeu. Trebuie să avem grijă să nu ne focalizăm atenția asupra victoriei, ci asupra Biruitorului.
Cuvântul lui Dumnezeu este central pentru închinarea înaintea Lui. Potrivit Bibliei,ni se spune că „Iosua a citit apoi toate cuvintele Legii, binecuvântările şi blestemele, după cum este scris în cartea Legii” (Iosua 8:34). Iosua i-a condus pe copiii lui Israel înapoi la rădăcinile lor. Le-a citit ce a spus Dumnezeu în trecut și le-a adus aminte că El nu S-a schimbat. Le-a citit „toate cuvintele legii.” Sunt convins că și noi trebuie să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu după o mare victorie. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndreaptă spre victorie, dar ne și ține pe calea victoriei.
Prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu Iosua a reamintit poporului de alegerea pe care trebuie să o facă în mod continuu. Erau multe binecuvântări de primit și multe blesteme de care trebuia să se păzească. Alegerea aparținea copiilor lui Israel. Dacă își țineau ochii ațintiți la Dumnezeu și ascultau Cuvântul Lui, atunci urmau să primească multe binecuvântări. Dacă-și luau privirea de la Dumnezeu și nu-L ascultau, urmau să suporte consecințele neascultării. Alegerea era simplă. Experiența victoriilor nu i-a scutit de blestemele ce aveau să vină. Au experimentat victoria, dar era imperativ să și umble în victorie.
Mai este o idee importantă cu privire la „ziua de după victorie” a lui Iosua. Nu doar că s-a închinat înaintea lui Dumnezeu și le-a adus aminte copiilor lui Israel de Cuvântul Lui, dar Iosua a fost de asemenea foarte atent la felul cum a citit Scripturile. Nu a ales părțile din Scriptură care-i făcea pe oameni să se simtă bine, ci a citit și le-a reamintit de lucrurile dificile. Biblia spune: „N-a rămas nimic din tot ce poruncise Moise, pe care să nu-l fi citit Iosua în faţa întregii adunări a lui Israel, în faţa femeilor, copiilor şi străinilor care mergeau în mijlocul lor” (Iosua 8:35). Adesea, după o mare victorie, vrem să ne batem unii pe alții pe spate și să vorbim despre cât de buni suntem şi să ne lăudăm cu toate lucrurile mari pe care le-am realizat. Iosua le-a reamintit copiilor lui Israel tot ce a spus Dumnezeu – atât despre binecuvântările mărețe cât și despre blestemele teribile, despre promisiunile minunate și despre judecățile solemne. El le-a spus tot adevărul, nu doar o parte din el. Acesta este secretul unei conduceri de succes.
Iosua 8:30 -35
Atunci Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeului lui Israel pe muntele Ebal, 31. cum poruncise copiilor lui Israel Moise, robul Domnului, şi cum este scris în cartea Legii lui Moise: era un altar de pietre necioplite, peste care nu trecuse fierul. Pe altarul acesta au adus Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţumiri. 32. Şi acolo Iosua a scris pe pietre o copie a Legii pe care o scrisese Moise înaintea copiilor lui Israel. 33. Tot Israelul, bătrânii, mai marii oştii şi judecătorii lui, stăteau de amândouă părţile chivotului, înaintea preoţilor din neamul leviţilor care duceau chivotul legământului Domnului; erau de faţă atât străinii, cât şi copiii lui Israel, jumătate în dreptul muntelui Garizim şi jumătate în dreptul muntelui Ebal, după porunca pe care o dăduse mai înainte Moise, robul Domnului, ca să binecuvânteze pe poporul lui Israel. 34. Iosua a citit apoi toate cuvintele Legii, binecuvântările şi blestemele, după cum este scris în cartea Legii. 35. N-a rămas nimic din tot ce poruncise Moise, pe care să nu-l fi citit Iosua în faţa întregii adunări a lui Israel, în faţa femeilor, copiilor şi străinilor care mergeau în mijlocul lor.
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate
