VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE
Biruinţă asupra întunericului
Cu câţiva ani în urmă, eu şi un coleg eram în Los Angeles, California. Sâmbătă seara am vizitat un pastor care era dintr-o ţară din Orientul Mijlociu. După ce am discutat planurile spre a ajuta aceasă ţară cu evanghelia lui Hristos, pastorul a zis, “Cred că avem mare nevoie să ne rugăm pentru Sammy. Dacă Dumnezeu îl va folosi în naţiunea noastră, Satana sigur îl va ataca.” Micul grup de credincioşi s-au adunat în jurul meu şi sau rugat.
Prietenul meu împreună cu mine am plecat de acolo cam pe la 10:00 seara, îndreptându-ne spre hotel. Am auzic ce părea ca cinci sau şase împuşcături de pistol când conduceam spre camera noastră. Maşina din faţa noastră s-a oprit brusc. Noi ne-am oprit în spatele lui. Nu ştiam ce se întâmplă. Deci, doar am stat acolo. Imediat, maşina s-a învârtit în mijlocul drumului şi a plecat cu viteză. Noi încă eram opriţi şi mai erau alte maşini oprite în spatele nostru. O maşină ne-a depăşit. Când a ajuns la vreo 50 de metri în faţa noastră, o gaşcă înarmată a ieşit în stradă cu pistoale. Ultimul lucru care l-am văzut era că uşa maşinei sa deschis. Ne-am întors şi am plecat repede.
Singurul lucru la care mă gândeam în drum spre hotel a fost cât de aproape am fost să fim împuşcaţi. Am fost doar 10-15 secunde înainte pe drumul unde s-au întamplat împuşcăturile de gaşcă. Atunci mi-am adus aminte de pastorul care a spus doar cu câteva momente înainte de cele întâmplate, “Cred că avem mare nevoie să ne rugăm pentru Sammy. Dacă Dumnezeu îl va folosi în naţiunea noastră, Satana sigur îl va ataca.”
Dumnezeu mi-a dat o povoară specială să merg în zonele dificile ale lumii. Zic că sunt dificile pentru că cei care stau lângă Hristos au multe dificultăţi când împărtăşesc evanghelia în comunităţile din naţiunile acestea. Dar fac munca aceasta de mult timp şi mi-am dat seama că Dumnezeu e apărătorul nostru. E e prima şi ultima linie de apărare. Nu trebuie să ne temem. Satana poate că e un “leu care răgneşte,” dar e unul fără dinţi. Psalmul 91 e unul dintre cele mai dragi pasaje din Scriptură pentru că ne dă o descripţie a victoriei noastre.
Psalmistul a scris, “Celce stp supt ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: “El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui, şi te vei ascunde supt aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care sboară ziua, nici de ciuma, care bântuie în întunerec, nici de molima, care bântuie ziua nameaza mare. O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi. Pentrucă zici: “Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenoricire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; şi ei te vor duce pe mâni, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră. Vei păşi peste lei şi peste năpârci, şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. “Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – deaceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea.”” (Psalmul 91).
Am văzut cum Dumnezeu a împlinit promisiunea aceasta în multe ţări de pe pământ. Am mers într-o revoluţie, în consecinţele unui genocid, şi am predicat o cruciadă majoră întru-o naţiune sfâşiată de război. Au încercat să mă împuşte, am fost ameninţat şi alungat din oraşe că am predicat evanghelia. Am fost arestat de trei ori în naţiuni ostile Creştinilor. Dar de fiecare dată, Dumnezeu a fost credincios. Mare e credincioşia Lui!
Psalmii 91:1 – 16
Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic, 2. zice despre Domnul: “El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” 3. Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. 4. El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! 5. Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, 6. nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare. 7. O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. 8. Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi. 9. Pentru că zici: “Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, 10. de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. 11. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; 12. şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră. 13. Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. – 14. “Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. 15. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. 16. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea.”
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate
