VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE
Rugăciunea disperată
„Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1)
În urmă cu mai mulți ani, am acordat un interviu unui post de radio creștin unde mi s-a pus următoarea întrebare: „Care este cea mai mare diferență dintre biserica din România și biserica din America?” La acea vreme existau multe diferențe. Erau zilele întunecate ale comunismului, iar creștinii erau persecutați. Mulți și-au pierdut locurile de muncă datorită credinței lor, iar unii au fost întemnițați datorită dragostei lor pentru Mântuitorul. Vremurile erau extrem de dificile. Odată, agenții secreți ai lui Ceaușescu au descoperit un transport clandestin de Biblii care erau aduse în România, iar el a dispus ca acele Biblii să fie transformate în hârtie igienică.
Dificultățile nu erau doar de natură spirituală; oamenii aveau de-a face și cu probleme de natură economică. Mulți erau nevoiți să stea la rând ore întregi pentru a cumpăra pâine, și adesea aceasta se termina înainte de a putea fi cumpărată. Exista foarte puțină carne în țară. În mijlocul tuturor acestor neajunsuri, cele mai multe biserici erau arhipline de oameni care participau la serviciile divine. Creștinii veneau devreme să se roage și să-L caute pe Dumnezeu. A fost o perioadă extraordinară pentru poporul lui Dumnezeu.
Deci, ce răspuns am dat întrebării care mi-a fost pusă? M-am gândit la toate diferențele dintre biserica americană și cea română și am ajuns la o concluzie: cea mai mare diferență dintre cele două grupuri de oameni nu consta în facilitățile minunate pe care le avea biserica din America și lipsa acestora în România. Diferența nu consta nici în persecuția amară a credincioșilor români și lipsa persecuției credincioșilor americani. Diferența cea mai evidentă dintre biserica din România și cea din America în acele vremuri era pur și simplu faptul că românii erau oameni în nevoie și erau conștienți de lucrul acesta. Americanii erau și ei oameni în nevoie, dar nu conștientizau lucrul acesta.
Credincioșii din România știau că au nevoie de Dumnezeu și erau disperați după El. Domnul era singura lor nădejde. Ei nu aveau librării creștine, nici posturi creștine de radio sau TV, dar aveau ceea ce creștinii din vest au nevoie cu disperare: o inimă care Îl căuta pe Dumnezeu. Ei tânjeau să facă voia Lui. Erau asemeni cerbului care tânjește după izvoarele de apă. În sumar, erau disperați, iar disperarea lor i-a făcut să se încreadă complet în Dumnezeu.
Această disperare i-a făcut să-L caute pe Dumnezeu. El îi auzea și le asculta rugăciunile. Dumnezeu caută astfel de inimi. Sunt convins că mulți creștini nu au ajuns la biruință asupra obiceiurilor neevlavioase, pentru că nu caută acea biruință în mod disperat. Trezirea nu vine în multe biserici pentru că oamenii se simt bine în apatia lor. Adesea, am descoperit că mulți credincioși știu că lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie, dar încă nu au ajuns la punctul disperării.
Acolo, în locul disperării, începem să-L căutăm pe Dumnezeu din toată inima. Când Îl căutăm pe El în felul acesta, Îl vom găsi. Proorocul Osea spunea: „Semănaţi potrivit cu neprihănirea, şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să-L căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire” (Osea 10:12). Aceasta este trezirea spirituală. Aceasta este biruința. Este Dumnezeu care-Și aduce poporul la trezire, revărsând asupra lor dragostea și mila Lui. Ești disperat după mila și harul Lui? Dacă da, atunci inima ta va fi trezită.
Osea 10:9 – 12
“Din zilele Ghibei ai păcătuit, Israele! Acolo au stat ei, ca războiul făcut împotriva celor răi să nu-i apuce la Ghibeea. 10. Îi voi pedepsi când voi vrea, şi se vor strânge popoare împotriva lor, când îi voi pedepsi pentru îndoita lor nelegiuire! 11. Efraim este o mânzată învăţată la jug, căreia îi place să treiere grâul, şi i-am cruţat gâtul său cel frumos; dar acum voi înjuga pe Efraim, Iuda va ara, şi Iacov îi va grăpa.” 12. Semănaţi potrivit cu neprihănirea, şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire.
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate
