Enter your keyword

ALEARGĂ CA UN CAMPION

ALEARGĂ CU stăruinţă în alergarea CARE-ŢI STĂ ÎNAINTE

VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE

Resursele evanghelistului – Armele războiului spiritual

Bun venit la cea de-a patra zi a săptămânii a treia a studiului despre trezire și evanghelizare.

Săptămâna trecută, în aceeași zi, v-am vorbit despre armele pe care le avem la dispoziție: sângele Mielului, puterea mesajului crucii, iar apoi am vorbit despre cuvântul mărturiei noastre.

Am luat aceste arme din Apocalipsa, capitolul 12, versetul 11, unde citim: Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.

Există o a treia armă pe care ne-a dat-o Dumnezeu, și anume viața total predată și supusă lui Dumnezeu.

Dumnezeu caută persoane care se predau total Lui, iar acea persoană devine un instrument în Mâna Lui.

Poți să fii un instrument folosit de Dumnezeu, … nu spun că trebuie să fii un predicator, dar poate că ești predicator.

Însă poți fi un instrument al lui Dumnezeu, El vrea să te folosească.

El vrea să te folosească ca instrument al trezirii, ca să-i aduci pe alții la Cristos.

A fost un mare predicator și evanghelist, pe nume D. L. Moody.

El predica în Scoția, cu peste 100 de ani în urmă. Acolo Dumnezeu a folosit predicarea lui.

Un om din Scoția i-a spus: „Lumea nu a văzut încă ce poate să facă Dumnezeu printr-un om care Îi este predat pe deplin.”

Moody a spus: „Prin harul lui Dumnezeu, eu voi fi acel om.”

Moody a pus un picior pe continentul Vest European și unul în America de Nord și a scuturat aceste continente spre slava Domnului.

Dumnezeu caută un om, Dumnezeu caută o femeie, Dumnezeu caută un tânăr care va spune: „Doamne, mă predau Ție în întregime.”

Când Domnul găsește o asemenea persoană, o va folosi într-un mod plin de putere.

În urmă cu mulți ani, vizitam țara care se numea Cehoslovacia, dar care acum este împărțită în două țări.

Eram în Cehoslovacia și am întâlnit un om în vârstă. Acest om petrecuse cinci ani în închisoare datorită credinței în Cristos.

Pe când eram în vizită la el, acest bătrân mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodată.

El mi-a spus: „Mulți oameni vin în țara mea și vor să aprindă un foc mare pentru Dumnezeu. Eu nu doresc să aprind un foc mare pentru Dumnezeu, ci să fiu consumat de focul lui Dumnezeu, până când mă transform în cenușă. Atunci voi vedea slava lui Dumnezeu.”

Vorbeam în limba germană, iar bătrânul mi-a spus: „Verstehen Sie nicht – verstehen Sie nicht?” „Înțelegi ce îți spun? Înțelegi ce îți spun?”

„Da,” am răspuns eu, „înțeleg germana.” El a continuat: „Nu te întreb dacă înțelegi germana mea, ci te întreb dacă înțelegi ce îți spun.”

„Când devin nimic, iar Dumnezeu este totul, atunci voi vedea slava Lui”

Vă spun, atunci când ajungem în locul în care murim față de noi înșine și ne supunem lui Dumnezeu, El devine totul și ne va folosi.

Aceasta este o armă incredibilă.

Mai avem încă două arme: una este rugăciunea, și am vorbit mult despre asta în sesiunile despre rugăciune. Persoana care se predă Domnului începe să se roage. Biblia spune că rugăciunea fierbinte a celui neprihănit – a unui om care s-a predat lui Dumnezeu – are MARE putere; este MARE în mâna Domnului.

Dumnezeu te va folosi pe măsură ce te rogi și-ți supui viața lui Dumnezeu, El te va folosi.

Cea de-a doua armă, pe lângă rugăciune, este Cuvântul lui Dumnezeu.

Pe măsură ce te predai Domnului, iei Cuvântul Lui. Nu vorbesc despre a bate pe alții peste cap cu Biblia – nu despre aceasta vorbesc.

Vorbesc despre conducerea oamenilor la o relație cu Cristos folosind Cuvântul sub îndrumarea Duhului Sfânt, într-un mod plin de dragoste și grijă față de oameni.

Dumnezeu te va folosi, El dorește să te folosească. Și tu poți să fii omul pe care îl folosește El.

Trebuie să te supui înaintea Lui.

Vrei să te smerești atât de mult, încât El să devină totul pentru tine? Dacă vrei, El te va folosi.

1 Petru 5:5 – 11

Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” 6. Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. 7. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. 8. Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. 9. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi. 10. Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. 11. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

Book of the Month

Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe.  For all other books…

DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)

MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org

toate drepturile rezervate