VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE
Iehova Savaot – Domnul oștirilor
„Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.” (1 Samuel 1:3)
Cât voi trăi nu voi uita niciodată seara aceea plină de evenimente. Am stat două ore în tren la granița cu România. Se părea că ceva nu este în regulă. Dura prea mult timp verificarea, înainte ca trenul să fie lăsat să intre în țară. Guvernul român ateu îi persecuta pe creștini în mod sever. De aceea, eram puțin emoționat, ca să spun în termeni blânzi.
Dintr-o dată, am privit afară și am văzut zece soldați alergând spre tren. I-am spus domnului de lângă mine: „Cred că cineva are probleme.” Ceea ce nu știam la momentul acela este că acel cineva eram eu. Soldații au urcat în tren și unul din ei mi-a spus ferm: „Domnule Tippit, veniți cu mine.”
Noaptea aceea a fost una din cele mai însingurate nopți din viața mea. Eram înconjurat de gărzi, iar trenul a pornit din stație. Nu știam ce urma să se întâmple. „Voi merge la închisoare?” mă întrebam. Îmi imaginam că nu mi se va mai permite intrarea în țară. Inima mi se frângea, pentru că îmi iubeam foarte mult prietenii români. Știam că s-ar putea să nu-i mai văd niciodată.
În noaptea aceea nu aveam nicio putere omenească. Nu aveam nicio posibilitate să evadez din captivitate. Stând acolo între acei soldați, am început să plâng. Apoi am privit spre cer și am văzut stelele. Cerul a început să strige: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte! Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte!”
M-am alăturat creației și am început să când laude lui Dumnezeu. Am cântat câteva din marile imnuri ale credinței: „Ești necuprins și sfânt,” „Ce mare ești.” În seara aceea, L-am cunoscut pe Dumnezeu ca Iehova – Savaot, Domnul oștirilor. El este Conducătorul suprem al universului. El este Căpitanul tuturor forțelor îngerești din locurile cerești. Nimeni nu se poate compara cu El, pentru că El este Domnul oștirilor.
Probabil că proorocul Samuel a fost cel care a folosit pentru prima dată numele acesta al lui Dumnezeu. Când armata evreilor era mică, erau puțini la număr și slabi, iar dușmanii lor erau mulți și puternici, au ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu ca Iehova – Savaot, Domnul oștirilor. Au ajuns să-L cunoască pe Dumnezeul pe care-L slujeau ca Domnul oștirilor, atât a oștirilor pământești cât și a celor cerești. El este Cel ce este suveran asupra tuturor oștirilor cerești și pământești. Acest titlu dat lui Dumnezeu se găsește de 260 ori în Scriptură.
Și noi ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca Iehova – Savaot în momentele de slăbiciune. Când ne simțim mici iar dușmanii sunt mulți, atunci Dumnezeu ni se revelează ca Iehova – Savaot. În acele momente copleşitoare ajungem să-L cunoaștem ca Dumnezeu suveran, Care stăpânește peste toate oștirile cerești. Apropie-te de El în ziua slăbiciunii tale. El va fi puterea ta pentru că El este cu adevărat Iehova – Savaot, Domnul oștirilor.
Iehova – Savaot a deschis ușa în cele din urmă ca să mă pot reîntoarce în România și să predic vestea bună a mântuirii Lui.
1 Samuel 1:1 – 10
Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, efratit. 2. El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea. 3. Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului. 4. În ziua când îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor şi tuturor fiicelor pe care le avea de la ea. 5. Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă. 6. Potrivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. 7. Şi în toţi anii era aşa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plângea şi nu mânca. 8. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: “Ano, pentru ce plângi şi nu mănânci? Pentru ce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?” 9. Ana s-a sculat, după ce au mâncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lângă unul din uşorii Templului Domnului. 10. Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea.
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate
