ALEARGĂ CA UN CAMPION

Viaţa de familie – 11 – Să le dai drumul

1 Tesaloniceni 5:24

Sammy Tippit: Vă spun bun venit la această sesiune de discuţii despre viaţa de familie. Veţi observa că am schimbat puţin fundalul. Fiul nostru, Dave Tippit şi nora noastră, Kelly Tippit nu sunt cu noi. Sunt doar eu cu Tex. Aşa stau lucrurile în viaţa noastră acum, nu-i aşa?

Tex Tippit: Aşa este.

Sammy: Dar, iată-ne! De fapt, în parte, viaţa noastră înseamnă călătorie. Am călătorit peste tot în lume. Am fost împreună în peste 80 de ţări. Ce mare binecuvântare!

Tex: A fost o aventură.

Sammy: A fost cu adevărat. Acum suntem în Olanda, în Ţările de Jos. Am fost implicat în lucrare aici, aşa că filmăm această sesiune în Olanda. Bine aţi venit în Olanda împreună cu noi! Vrem să vorbim despre copiii noştri care cresc. Am discutat despre relaţia părinte-copil. Unul din lucrurile cu care ne-am confruntat în viaţa noastră este renunţarea la vise, să-i laşi pe copii să plece.

Scopul creşterii copiilor pentru Cristos nu este ca ei să fie mereu sub aripile noastre, ci ca ei să crească până în punctul în care pot ieşi în afară pentru a fi eficienţi pentru Cristos, ca să aibă propria lor lucrare, vieţile lor şi să trăiască în acest sens. Uneori, asta poate fi greu. Poate ne poţi spune ceva despre lucrurile cu care ne-am confruntat noi pe măsură ce copiii creşteau, ajungând la punctul la care trebuia să renunţăm la visele noastre cu ei.

Tex: Când erau mici aveam, într-adevăr, vise pentru ei. Pe măsură ce cresc, visele pe care Domnul le-a pus în inimile lor ies la iveală. Asta este dificil uneori, deoarece se prea poate să meargă într-o altă direcţie decât cea în care credem noi că ar trebui să meargă.

Sammy: Da.

Tex: Fiul nostru are 43 de ani, iar fiica noastră 39, deci am trăit suficient de mult pentru a vedea unele din acele vise realizându-se. Dumnezeu nu adus la realitate unele dintre ele.

Sammy: Da.

Tex: Dar a fost bine.

Sammy: Pentru noi, a fost cu adevărat interesant să încercăm să înţelegem care sunt visele noastre şi care sunt visele Domnului. Pe măsură ce cresc, copiii încep să aibă propriile lor perspective cu privire la ce anume vrea Domnul pentru vieţile lor. Am descoperit că, adesea, ele sunt diferite de ale noastre. În realitate, este mai bine decât ceea ce credem noi. Este un lucru greu, cred, îndeosebi pentru părinţii creştini, să aibă copii care atunci când sunt mici, sunt total dependenţi de tine, dar pe măsură ce cresc, devin tot mai independenţi.

Tex: Ceea ce îţi doreşti şi tu.

Sammy: Da. Aşa este.

Tex: Vrei ca ei să devină ceea ce i-a rânduit Dumnezeu să devină, nu ceea ce ai vrea tu ca ei să fie.

Sammy: Aşa este. Îmi aduc aminte că eu şi Dave am avut nişte contre pe tema asta.

Tex: Da, în ultimul an de liceu.

Sammy: Probabil a fost mai greu pentru mine decât pentru tine. El era pe punctul de a termina liceul şi se întâlnea cu fata care acum este soţia lui. Eram într-un conflict. M-a întrebat: „Tată, de ce nu-ţi place de Kelly?” I-am răspuns: „Poftim!? Despre ce vorbeşti?” Adică, era morocănos tot timpul. L-am întrebat: „Ce se întâmplă cu tine?”

M-a întrebat: „De ce nu-ţi place de Kelly?” I-am spus: „O iubesc pe Kelly! Nu înţeleg.” Apoi s-a uitat la mine şi mi-a spus ceva. Mi-a spus: „Tată, trebuie să-mi dai drumul.” Simţea că nu aveam de gând să îi dau drumul. Ştii, trebuia să îl înapoiez Domnului. I-am dedicat Domnului când erau foarte mici, dar a venit un moment în care am fost nevoiţi să îi înapoiem lui Dumnezeu. Ce înseamnă asta pentru tine? Ce a însemnat pentru noi, în viaţa copiilor noştri, să îi dăm înapoi Domnului?

Tex: Ei bine, cred că avem ideile noastre cu privire la direcţia pe care vrem să o urmeze, dar Domnul poate avea alte gânduri (şi aşa a fost). Totuşi, în acelaşi timp, aveam promisiunile pe care Domnul ni le dăduse atât pentru fiul nostru, cât şi pentru fiica noastră de-a lungul anilor. „Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.” Uneori, eu credeam că Domnul ar fi trebuit să îl cheme la ceva, dar lucrurile stăteau altfel.

Sammy: Da.

Tex: Totuşi, trăind cu ei în toţi aceşti ani, am văzut că Domnul a fost credincios şi i-a întâlnit acolo unde erau şi a folosit darurile puse în ei. Ei pot acum să îi atingă pe alţii. Fiica noastră, Renee, are inimă pentru cei nevoiaşi, pentru cei care trec, sau au trecut prin diferite crize.

Sammy: Oameni care duc lipsă.

Tex: Care au trecut prin multe în viaţă. Simte alături de ei. Este plăcut să vezi cum a lucrat Dumnezeu asta şi în inima lui Dave.

Sammy: Ei bine, cred că parte din asta vine de la noi, pentru că am lucrat cu oameni care erau săraci, oameni care erau persecutaţi, oameni care aveau probleme. Asta a fost o parte majoră a lucrării noastre şi, în parte, au preluat asta de la noi. Manifestarea felului în care ei îi ajută este însă diferită de felul în care noi îi ajutam. A trebuit să renunţăm. Unul din lucrurile pe care vreau să le spun este că amândoi trăiesc pentru Cristos. Trăiesc pentru Domnul. Amândoi s-au îndepărtat de Domnul o vreme, şi vom vorbi despre asta în următoarea sesiune pe care o vom avea, dar nu vorbim despre a renunţa şi a-i lăsa să facă tot ceea ce doresc să facă. Vorbim despre a-i da înapoi lui Dumnezeu. Cred că aceasta este o atitudine spirituală pe care părinţii trebuie să o dezvolte pe măsură ce le cresc copiii. De asemenea, cred că ei vor ajunge să ia propriile lor decizii.

Tex: Da.

Sammy: Noi nu putem lua decizii pentru ei.

Tex: M-am gândit la încă un lucru. Mie îmi plac ilustraţiile în cuvinte. Este ca o grădină cu flori. Ai o grădină, plantezi sămânţa şi o uzi. Pui îngrăşământ. O hrăneşti. Soarele iese uneori, iar alteori plouă. Iar opusul acestui lucru, partea negativă, este că nu sunt doar flori în grădină, ci există şi insecte care vin şi pot distruge grădina de flori. Sunt păsări care pot veni şi ciuguli florile. Există o decizie. Au de luat o decizie în viaţa lor ca flori pe care Dumnezeu le-a creat să devină aşa cum vrea El şi să nu devină ceea ce El nu vrea că ele să devină. Întotdeauna va exista ceva. Duşmanul va încerca să le distrugă.

Sammy: Da. Partea noastră este să îi hrănim, să îi ajutăm să crească, să ajungă în locul acela.

Tex: Da.

Sammy: Sperăm că ei vor fi suficient de puternici, pe măsură ce cresc, să stea tari în orice furtună care se va abate asupra lor. Asta trebuie să ţinem minte. Încercăm să îi ajutăm să devină oamenii pe care îi vrea Dumnezeu, nu să devină oamenii care vrem noi să devină. Ştiu că visul mamei pentru mine era să devin avocat, să intru în politică, să fiu cineva important şi să câştig o mulţime de bani. Când Isus a venit în viaţa mea….

Tex: Şi tu îţi doreai să faci asta înainte de a veni la Cristos.

Sammy: Da, într-acolo mă îndreptam.

Tex: Da.

Sammy: Dar, când Isus a venit în viaţa mea, totul s-a schimbat. Voiam să Îl urmez pe El. Voiam să Îl slujesc pe El. Voiam ca oamenii să Îl cunoască. Una din probleme era faptul că mama nu voia să renunţe. Asta provoacă multă tensiune, îndeosebi când ei intră în perioada adultă. Acesta este motivul pentru care am discutat cu Dave şi Kellly. Ei au copii mici.

Am discutat despre cum să îi ajuţi pe acei copii mici să crească, dar apoi vine o vreme când acei copii mici nu mai sunt așa. Devin oameni în toată firea. Cred că această ilustraţie a grădinii este o una foarte bună. Cum putem uda grădina? Ce putem face pentru a-i ajuta să crească până la punctul în care iau deciziile corecte, când sunt destul de puternici pentru a lua acele decizii corecte? Este ceva ce ai spune că trebuie să facem? Ştiu că, probabil sunt un milion de lucruri, dar este ceva de importanţă unică?

Tex: Cred că rugăciunea şi încurajarea lor chiar atunci când greşesc sunt esenţiale. Chiar şi atunci când am greşit, când oamenii m-au încurajat, asta a fost deosebit de important pentru mine. Rugăciunea este aspectul esenţial pentru mine. Mă pot ruga pentru ei şi ştiu că Dumnezeu va face tot ceea ce trebuie în vieţile lor. Ne-am rugat pentru ei de mai multe ori pe zi de-a lungul anilor.

Sammy: Da.

Tex: Este important să asculţi. Uneori nu vrem decât să arătăm cu degetul, dar este important şi să ştii să asculţi.

Sammy: Da. Sunt de acord cu tine, rugăciunea este esenţială. Este ca apa care este pusă în sol în jurul seminţei plantate. Noi punem apa pentru ca ea să poată creşte, să fie puternică şi rădăcinile ei adânci. Ne rugăm pentru ei, iar când ei ajung la punctul în care decid încotro merg în viaţă, vor lua deciziile corecte. Nu va fi decizia noastră. Nu va fi credinţa noastră. Va fi credinţa lor, decizia lor. În următoarea sesiune, vom vorbi despre cum să ne rugăm pentru copiii noştri.