VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE
David – Când Dumnezeu spune „Nu”
Un lucru de care nu duc lipsă în viață sunt visurile. Natura mea este a unui visător. Eram visător înainte de a deveni creștin, iar din ziua măreață când Cristos a intrat în inima mea, am continuat să visez. Înainte de a veni la Cristos, visam despre mari realizări care vor aduce laudă și onoare numelui meu. După ce harul lui Dumnezeu a venit în viața mea, am început să visez modul în care pot deveni vizibile slava, împărăția și puterea lui Dumnezeu.
Nu toate visurile mele au fost de la Dumnezeu. De fapt, am visat mai multe visuri care nu veneau de la Dumnezeu, decât visuri care erau din partea Lui. Una din cele mai mari decizii cu care mă confrunt este aceea de a înțelege care visuri sunt de la Domnul și care sunt pur și simplu ideile mele. Cea mai grea decizie este să accepți refuzul lui Dumnezeu, atunci când ai sentimente puternice cu privire la un vis și vrei să-l vezi împlinit.
David a trăit aceste frământări. Dorința lui cea mare a fost să aducă cortul Întâlnirii înapoi în centrul vieții evreilor. El și-a văzut visul împlinit, dar, cum se întâmplă de multe ori, împlinirea unui vis duce la un altul mai mare. După ce s-a instalat la palat, David „a zis prorocului Natan: ‘Iată! Eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort’” (2 Samuel 7:2). Inițial, Natan i-a spus să facă tot ce avea pe inimă. Dar mai târziu Domnul i-a vorbit lui Natan și i-a spus să-i spună lui David că nu el urma să construiască un templu pentru chivot.
Acest mesaj trebuie să fi fost dezamăgitor pentru David, dar el era un om după inima lui Dumnezeu, care voia să facă voia Lui mai mult decât voia personală. Este interesant să observăm că, atunci când a auzit cuvintele lui Natan, David s-a înfățișat înaintea Domnului pentru a-și exprima starea inimii. El și-a exprimat gratitudinea și L-a slăvit pe Dumnezeu. Sumarul rugăciunii ne este prezentat în versetul 28: „Acum, Doamne Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeu, şi cuvintele Tale sunt adevăr, şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău.” Răspunsul lui David ne oferă cea mai bună imagine cu privire la caracterul și conducerea lui, mai presus decât oricare alt răspuns. El avea o încredere adâncă în Cuvântul și caracterul lui Dumnezeu. David a știut că poate avea încredere în Dumnezeu chiar și atunci când spune „nu” și El este bun, indiferent de circumstanțe.
Au existat câteva elemente importante ale refuzului lui Dumnezeu. În primul rând, motivele și abilitățile lui David pentru construirea casei lui Dumnezeu nu erau negative în ochii Domnului, chiar dacă nu aceasta era voia Lui. Dorința lui David a fost bună și sfântă. După ce Solomon, fiul lui David, a construit templul, el a indicat că Dumnezeu a fost mulțumit de dorința lui David: „Şi Domnul a zis tatălui meu, David: fiindcă ai avut de gând să zideşti o Casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut gândul acesta.’” (2 Cronici 6:8). Dumnezeu ne cunoaște mintea și gândurile. Cunoașterea și înțelegerea noastră este limitată. Nimeni nu ne cunoaște mai bine decât Dumnezeu, iar Lui i-a plăcut motivația lui David.
Adesea în viață vedem parțial, nu complet. Vom cunoaște pe deplin voia lui Dumnezeu doar când vom ajunge în cer. De aceea, nu trebuie să fim descurajați că nu avem o înțelegere completă a voii lui Dumnezeu. O parte din dorința lui David a fost potrivită. Templul urma să fie construit, dar planul lui Dumnezeu a fost ca fiul său, Solomon să-l construiască. Dumnezeu i-a spus lui David: „Numai că nu tu vei zidi Casa; ci fiul tău, ieşit din tine, va zidi Numelui Meu o Casă” (2 Cronici 6:9).
Dumnezeu a decis ca templul să nu fie construit de David. Ideea lui a fost bună, dar persoana și timpul nu au fost potrivite. Dumnezeu nu l-a acuzat pe David pentru că nu a înțeles pe deplin voia Lui, ci i-a vorbit ca un Tată iubitor. David L-a cunoscut pe Dumnezeu suficient de bine pentru a se încrede în El. Templul a fost construit în cele din urmă și Dumnezeu a fost glorificat. Un „nu” a devenit o treaptă care a dus spre împlinirea voii lui Dumnezeu. La momentul hotărât de Dumnezeu, voia Lui perfectă va fi împlinită. David a avut nevoie doar să aştepte împlinirea voii Domnului. Căile Lui sunt într-adevăr mai înalte decât căile noastre.
1 Împăraţi 8:14 – 26
Împăratul şi-a întors faţa şi a binecuvântat pe toată adunarea lui Israel. Toată adunarea lui Israel era în picioare. 15. Şi el a zis: “Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a vorbit cu gura Lui tatălui meu, David, şi care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese, când a zis: 16. “Din ziua când am scos din Egipt pe poporul Meu, Israel, n-am ales nicio cetate dintre toate seminţiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o Casă unde să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David să împărăţească peste poporul Meu, Israel!” 17. Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o Casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 18. Şi Domnul a zis tatălui meu David: “Fiindcă ai avut de gând să zideşti o Casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gând. 19. Numai că nu tu vei zidi Casa; ci fiul tău ieşit din trupul tău, va zidi Casa Numelui Meu.” 20. Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit casa Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 21. Am rânduit un loc pentru chivot, unde este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu părinţii noştri, când i-a scos din ţara Egiptului.” 22. Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel. Şi-a întins mâinile spre cer, 23. şi a zis: “Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor! 24. Astfel, ai ţinut cuvântul dat robului tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta împlineşti în ziua aceasta cu puterea Ta. 25. Acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: “Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să umble înaintea Mea, cum ai umblat tu înaintea Mea.” 26. O, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se făgăduinţa pe care ai făcut-o robului Tău David, tatăl meu!
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate
