Enter your keyword

ALEARGĂ CA UN CAMPION

ALEARGĂ CU stăruinţă în alergarea CARE-ŢI STĂ ÎNAINTE

VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE

El Olam – Dumnezeul cel Veșnic

„Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.” (Isaia 40:28)

La încheierea unei perioade de slujire în Pakistan și India i-am zis soției și unui coleg ceva ce i-a luat prin surprindere. „Sunt foarte obosit,” am zis eu. „În vremuri ca acestea simt că îmi vine să renunț la tot.”

Prietenul meu s-a uitat la mine șocat: „Vrei să spui că ești gata să mergi acasă?” a întrebat el.

„Nu”, am răspuns, „trupul meu este neputincios. Sunt obosit. Când sunt obosit, uneori vreau să renunț.” Tocmai încheiam două săptămâni și jumătate de slujire intensă și război spiritual. Acestea mi-au secătuit puterile fizice, emoționale și spirituale. Bineînțeles, nu voiam să renunț pentru că știam că Duhul lui Dumnezeu și puterea Lui sunt mai mari decât slăbiciunile mele. Sunt momente în viață când avem impresia că nu putem să mergem mai departe. Trupurile noastre obosesc, inimile noastre obosesc. Avem nevoie de împrospătare. Avem nevoie de înviorarea lui Dumnezeu.

Vestea bună este că numele Lui este El Olam, „Dumnezeul veşnic.” El este fără început și fără sfârșit. El era înainte de început și va fi după sfârșit. El este Creatorul universului. El este etern. Lucrul incredibil cu privire la El Olam este că Isaia spune: „El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.”

Există două adevăruri minunate cu privire la cunoașterea lui Dumnezeu ca El Olam. În primul rând, El nu obosește, nici nu ostenește. Când suntem extenuați, putem să alergăm în brațele Celui care nu obosește niciodată. El devine un Izvor de înviorare al inimii noastre. După ce i-am surprins pe soția și prietenul meu cu mărturia mea sinceră, le-am spus: „Nu vă îngrijorați. Nu renunț, pentru că Îl cunosc pe Cel ce nu obosește niciodată. El mă va înviora. El îmi va reînnoi inima, sufletul și trupul.” Și El a făcut exact lucrul acesta.

Când Îl cunoaștem pe Dumnezeu ca El Olam, avem un Izvor veșnic din care putem să bem. Nu trebuie să murim de sete în pustie. El este înviorarea noastră veșnică. Mai există un alt adevăr minunat cu privire la cunoașterea lui Dumnezeu ca El Olam. Înțelegerea Lui este dinainte de vremurile străvechi și cunoștința Lui transcende sfârșitul istoriei. Adesea, obosim în a face binele pentru că nu suntem siguri de rezultatul eforturilor noastre. În acele momente este important să ne amintim că Dumnezeu este El Olam, Dumnezeul cel veșnic. Așa cum a spus Isaia, „priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.”

Aceasta înseamnă că pot să-mi încredințez trecutul și viitorul în mâinile Lui. El cunoaște totul și ține toate lucrurile sub control. El ne cunoaște circumstanțele. El înțelege nevoile noastre. El ne-a făcut. Eram în mintea Lui din veșnicie și El nu ne va uita în veșnicia care vine. Nu există situație prea dificilă pentru El. Nu există circumstanțe care-L iau prin surprindere. El este El Olam.

Dacă ai obosit și vrei să renunți, atunci aleargă în brațele lui El Olam, Dumnezeul cel veșnic. Îl vei găsi pe Cel ce știe, înțelege și împrospătează. El nu îmbătrânește niciodată. Ce Dumnezeu minunat! El Olam te va înnoi. Ai încredere în El!

Isaia 40:25 – 31

“Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt. 26. Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte. 27. Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: “Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu”? 28. Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. 29. El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. 30. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; 31. dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.

Book of the Month

Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe.  For all other books…

DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)

MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org

toate drepturile rezervate