ALEARGĂ CA UN CAMPION

Viaţa de familie – 7 – Relaţia părinte – copil

1 Ioan 4:8

Sammy Tippit: Discutăm despre relaţiile de familie şi, în cea mai mare parte a timpului, am discutat despre relaţia dintre soţ şi soţie. Vreau să schimbăm direcţia şi să începem să vorbim despre relaţia părinte – copil, una specială pentru orice părinte. Unii dintre dumneavoastră știți cât de deosebit este să ai copii şi nepoţi, cel puțin pentru mine şi Tex este o adevărată binecuvântare, aşa cum spune Biblia. Dar poate fi şi o relaţie foarte dificilă şi aş vrea să vorbim despre ea. Vreau să pun lucrurile în context deoarece este foarte interesant. Toţi, chiar dacă suntem în familie aici, avem relaţii diferite cu părinţii noştri. Fiecare dintre noi.

Vreau să încep cu relaţia mea. Tatăl meu s-a îmbolnăvit când eu eram foarte mic. Aveam 10 ani. Uneori petrecea mai mult timp în spital decât petrecea acasă. Îmi aduc aminte că un an întreg a stat într-un spital dintr-un alt oraş. Astfel că a fost aproape ca şi cum aş fi crescut într-o familie mono-parentală. Nu era o familie mono-parentală în sensul că tatăl meu mă părăsise sau ceva de genul acela, dar prezenţa lui era foarte rară.

Pur şi simplu, nu era acolo și lucrul acesta n-a fost din vina lui. Întotdeauna am simţit că tata mă iubea. Apoi, când m-am căsătorit şi am avut primul copil, pe Dave, îmi amintesc că era doar un bebeluş când eu predicam în Southern Illinois. Eram acolo, îl urmăream şi m-am simţit atât de nepregătit. Am spus: „Doamne, nu ştiu cum să fiu tată. Tata nu a fost alături de mine când am crescut. Nu ştiu ce să fac. Nu ştiu cum să fac asta.”

Nu voi uita niciodată vocea lui Dumnezeu care mi-a şoptit în inimă: „Uită-te la mine. Eu sunt Tatăl tău şi am fost tată pentru tine. Aşa cum Eu am fost tată pentru tine, învaţă de la Mine şi vei şti cum să fii tată pentru copilul tău.” Asta a căpătat o importanţă crucială. Trebuie să mărturisesc că nu m-am descurcat extraordinar de bine, dar aveam o temelie, ceva de unde să învăţ.

Încă învăţ, dar am avut un punct de pornire şi Cineva la care să privesc pentru călăuzire, când am învăţat cum să fiu tată. Acela a fost unul din cele mai importante momente din viaţa mea ca membru al familiei, ca soţ şi ca tată. Înainte de a merge mai departe, vreau să discutăm rolul umblării noastre cu Domnul, al credinţei noastre în Cristos în creşterea copiilor.

Kelly Tippit: Când m-am căsătorit, asta a dat la iveală egoismul din viaţa mea, dar asta era nimic în comparaţie cu momentul în care l-am adus acasă pe acel nou născut care era adorabil şi pe care îl iubeam atât de mult. Înainte de nașterea copiilor, cel puțin ai parte de dăruire şi primire, dar atunci când se naște primul copil, totul începi să dai acelui copil. Crezi că va înceta cândva, dar la 14 ani după aceea încă mai trebuie să dăruieşti mult, ca părinte. Asta scoate la iveală anumite lucruri în viaţa ta, lucruri de care trebuie să te ocupi.

Cred că pe mine m-a determinat să apelez la Domnul şi, până azi să caut puterea Lui, atunci când nu erau decât nişte copilaşi micuţi şi eram epuizată de faptul că mă trezeam în timpul nopţii. Ai nevoie de puterea Lui. Ai nevoie de înţelepciune când sunt mici. Acum am adolescenţi, deci am nevoie continuă de înţelepciunea lui Dumnezeu. Asta m-a făcut să merg la El pentru călăuzire, putere şi înţelepciune în fiecare zi.

Sammy: Așa este. Doar o observaţie Kelly. Am discutat despre creşterea în asemănarea lui Cristos şi în mare parte, caracterul lui Dumnezeu este că El dăruieşte. Chiar dacă nu întotdeauna ne place asta, noi dezvoltăm acel duh de dăruire şi devenim asemenea Lui, chiar dacă asta nu este chiar ceea ce ne-am dorit la început.

Kelly: E ca şi cum nu ai şti la ce te înhami.

Sammy: Aşa este. Dave?

Dave Tippit: Cred că şi pentru mine lucrurile au mers în felul acesta. Faptul că am devenit părinte mi-a afectat relaţia cu Domnul, dar şi inversul este adevărat. Când l-am adus acasă pe primul nostru născut, Domnul ne-a dat o dragoste de nedescris pentru copil. Este ceva ce nu ai mai trăit până atunci. Este un alt fel de dragoste decât cea pentru soţia ta. Este sentimentul că îţi doreşti ce e mai bine în sensul protecţiei şi îngrijirii acelei persoane.

Ai în parte aceste lucruri în căsnicie, dar este un sentiment diferit. Este relaţia parentală pe care o ai. Să experimentezi asta este nemaipomenit. Ai auzit toate clişeele că Domnul este Tatăl nostru, dar până nu devii tată, nu cred că poţi înţelege profunzimea acelui lucru, adevărul său şi faptul că El este, cu adevărat dragoste. În Scriptură se spune: „Dumnezeu este dragoste.” Dragostea este însăşi esenţa fiinţei lui Dumnezeu.

Aşa cum eu doresc ce este mai bine pentru copii mei, aşa cum eu îi încurajez, aşa cum eu stau alături de ei în luptele lor, aşa cum eu sunt întotdeauna alături de ei şi îi încurajez indiferent prin ce anume trec ei, aşa este Dumnezeu pentru mai bine de 7 miliarde de oameni din această lume. El i-a creat după chipul Lui. El vrea ceea ce este mai bine pentru fiecare din ei. Nu poţi înţelege cu adevărat asta, dar aşa este Dumnezeul pe care Îl slujim. Asta îmi dă o înţelegere mai profundă.  Mă face să vreau să Îl slujesc chiar mai mult pe acest Dumnezeu.

Sammy: Tex, tu ce crezi?

Tex Tippit: Ei bine, într-o direcţie oarecum diferită, când am aflat că sunt însărcinată cu Dave, m-am dus înaintea Domnului pentru că încă eram foarte tineri. I-am cerut Domnului: „Doamne, dă-mi promisiuni pentru fiul nostru.” Una din promisiunile pe care El ni le-a dat a fost că într-o zi Îl va sluji pe Domnul.

Nu legat de lucrare cu normă întreagă, dar ne-a spus că Îl va sluji. Nu ţi-am spus asta decât mai târziu, iar pentru mine, ca mamă, a fost plăcut să văd cum această promisiune şi celelalte pe care ni le-a dat cu privire la tine şi la Renee s-au împlinit. Pentru mine, asta a fost o încurajare: să văd cât de credincios este Domnul în Cuvântul Lui.

Sammy: Cred că pentru mine este ceva asemănător cu ce a trăit Kelly. „Nu pot face asta. Nu ştiu cum să fac asta, Doamne. Ajută-mă.” Probabil cele mai extraordinare rugăciuni pe care le rostim au un singur cuvânt.

Tex: „Ajutor!”

Sammy: „Ajutor!” Pentru că ne vedem insuficienţele. Ţi se încredinţează această micuţă viaţă şi te întrebi: „Uau, acum ce fac?” Să întoarcem puţin discuţia. Ai menţionat asta în trecere, Dave. Cum te-a ajutat faptul că eşti părinte în creşterea credinţei? Întoarcem lucrurile.

Tex: Să am răbdare.

Sammy: Bine, spune cum.

Tex: Am învăţat multe despre răbdare. Am învăţat să iubesc mai profund. Iubirea faţă de voi şi manifestarea ei mi-a arătat cum mă iubeşte Tatăl pe mine. Este acea profunzime a iubirii şi a dedicării. Am văzut că El îmi era dedicat, iar inima mea trebuie să vă iubească, nu doar pentru o vreme, dacă umblaţi cu Domnul sau nu umblaţi cu Domnul, ci indiferent de deciziile voastre. Acestea sunt cele două lucruri care m-au ajutat şi m-au încurajat.

Kelly: Şi eu mă gândeam la aceleaşi lucruri. Amândoi vorbiţi despre inima de Tată a lui Dumnezeu. Conştientizarea faptului că voi fi dezamăgită de copiii mei şi că ei vor face lucruri care îmi vor produce supărare şi frustrare aşa cum alţi oameni nu ar putea, dar dragostea pentru ei nu a scăzut şi încă vreau doar ce este mai bine pentru ei. Să ştiu asta şi să mă uit la asta mă ajută să pricep într-o oarecare măsură ce simte Tatăl faţă de mine. Eu sunt doar un om, dar El este Dumnezeul desăvârşit. El mă iubeşte în pofida defectelor şi falimentelor mele, iar această conştientizare este uimitoare.

Sammy: Un cântec şi un verset de Scriptură care îmi plac foarte mult spun că bunătăţile Lui se înnoiesc în fiecare zi. Cred că în relaţia părinte-copil ai nevoie de bunătate şi dragoste înnoite în fiecare zi pentru a putea fi umplut din nou, căci atunci când dai celor mici te consumi. Aşa cum ai spus la început, ei absorb foarte mult, deci atunci când le dăruieşti lor, ai nevoie de bunătate înnoită de la Domnul ca să te umple zilnic. Vreau să vă încurajez să priviţi la Dumnezeu Tatăl vostru. Căutaţi la El un exemplu. Ascultați-L ca Învăţător pentru a deveni părinţi aşa cum vrea El să fiţi.