Enter your keyword

ALEARGĂ CA UN CAMPION

ALEARGĂ CU stăruinţă în alergarea CARE-ŢI STĂ ÎNAINTE

VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE

Pacea care întrece orice pricepere

Primadată când am vizitat România am fost oarecum intrigat. Am descoperit că românii erau unii dintre cei mai ospitalieri oameni din lume. Dar printre creștini există un obicei care mi-a stârnit curiozitatea. Se salutau unii pe alții cu un anume cuvânt: “Pace”. Motivul pentru care acest mod de a saluta m-a intrigat a fost faptul că atunci când am călătorit pentru prima oara în această țară nu se vedea nici un fel de pace, în special printre creștini.

Creștinii erau urmăriți, persecutați, își pierdeau slujbele, și deseori erau aruncați în închisori. Atunci de ce se salutau acești credincioși cu acest cuvânt: “Pace”? Bineînțeles, necreștinii nu se salutau în felul acesta. Ce ii făcea pe acești marginalizați ai societății să se salute cu “Pace” când se întâlneau unii cu alții? Nu prea înțelegeam.

Cu toate acestea, după ce am făcut cunoștință cu mulți dintre acești dragi frați și surori, am început să înțeleg. Ei erau dușmani ai regimului comunist dar erau prieteni cu Dumnezeu. Aveau o umblare intimă cu Dumnezeu, iar aceasta produce a ceea ce Apostolul Pavel numea o pace care întrece orice pricepere. Nu e ușor să ai pace în mijlocul unor încercări și dificultăți deosebite, dar Dumnezeu este specialist tocmai în astfel de situații. Lucrurile care la oameni sunt imposibile, la Dumnezeu sunt posibile.

Pacea este produsul unei vieți creștine biruitoare. Este o roadă a Duhului Sfânt care apare în viața credinciosului pe deplin predat și încredințat în mâna lui Dumnezeu. Vechiul Testament vorbește despre pace într-un sens mult mai general decât Noul Testament. Deseori avea un sens fizic. Pe de altă parte, Noul Testament raportează pacea în mod direct la aspectul cel mai profund și intim al ființei umane și al relației noastre cu Dumnezeu.

Avem pace cu Dumnezeu datorită jertfei lui Hristos. Pavel a scris: “Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5:1). Războiul meu cu Dumnezeu a încetat atunci când mi-am pus credința în Hristos. Nu voi uita niciodată acea seară. După ce m-am rugat ca să Îl primesc pe Hrisos în inimă, am ieșit din biserică cu inima inundată de pace. A fost ca și cum o povară grea mi-a fost luată de pe umeri. Eram împăcat cu Dumnezeul care ma crease.

Lucrul frumos referitor la viața de credință este că noi putem să și cunoaștem pacea lui Dumnezeu. Putem avea pace cu Dumnezeu, dar deasemenea putem să experimentăm pacea lui Dumnezeu. Credinciosul nu este scutit de încercări și probleme. Dar el poate fi scutit de zbuciumul inimii care însoțește adesea aceste încercări și probleme. De aceea Pavel a scris: “Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.” (Filipeni 4:6)

Nu este ușor să înțelegem cum putem avea pace în mijlocul tragediei și a durerii. Ne este imposibil să înțelegem de ce avem parte de problemele cu care ne confruntăm. Dar viața de credință biruitoare este o viață care produce pace în mijlocul durerii; bucurie în încercări; și dragoste în fața urii. Doar Hristos care trăiește în noi poate să producă o astfel de viață. Doar El este în stare, pentru că doar El este Prințul Păcii.

Romani 15:12 – 14

Tot astfel şi Isaia zice: “Din Iese va ieşi o Rădăcină care Se va scula să domnească peste Neamuri; şi Neamurile vor nădăjdui în El.” 13. Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde! 14. În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat că sunteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă, şi astfel sunteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii.

Book of the Month

Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe.  For all other books…

DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)

MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org

toate drepturile rezervate