Enter your keyword

ALEARGĂ CA UN CAMPION

ALEARGĂ CU stăruinţă în alergarea CARE-ŢI STĂ ÎNAINTE

VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE

Biruind teama de respingere

Cu ani în urmă vizitam o familie de alpiniști în Germania de Est. Aceștia doreau ca eu să văd o zonă foarte frumoasă din țara lor. Singura problemă era că trebuia să urcăm pe un munte foarte înalt, iar eu aveam o teamă de înălțimi. Cu toate acestea, ei m-au asigurat că nu vor fi probleme pentru că vom urca muntele pe un traseu în care voi fi în siguranță. De aceea, împreună cu alți doi prieteni americani am căzut de acord să mergem cu ei.

Totul a fost exact așa cum mi-au spus, până când mai aveam 50 de metri ca să ajungem pe vârful muntelui. În acel moment a trebuit să începem să ne cătărăm cu adevărat pe stânci. Ceva s-a întâmplat atunci înlăuntrul meu. Dintr-o dată, am apucat una dintre stânci și m-am ținut de ea, temându-mă pentru viața mea. Nimeni nu m-a văzut pentru că eram ultimul. Când toată lumea a ajuns în vârf, îi auzeam exclamând: “Oh, ce priveliște frumoasă!” Apoi am auzit pe cineva întrebând: “Dar unde este prietenul nostru?”

Au privit în jos și m-au văzut ținându-mă frenetic de stâncă. Nu mă puteam mișca. Eram paralizat. Mi-au spus: ”Vino sus. E fantastic aici.” Tot ce am putut spune a fost: “Nu pot să mă mișc!”. După multă discuție, prietenii mei au trebuit să îmi desprindă degetele de pe stâncă și să mă ducă la poalele muntelui. A fost unul dintre cele mai jenante momente din viața mea.

Dar am învățat o lecție importantă în acea zi. Am învățat puterea sentimentului uman de teamă. Teama mă paralizase. De la acea experiență, am urmărit mulți oameni paralizați de teamă. Am văzut persoane rămânând pe loc de teama de a nu eșua, de teama de viitor și de teama de moarte. Probabil cea mai mare și cea mai des întâlnită teamă paralizantă pe care am văzut-o este teama de a fi respins. Am văzut oameni suferind în trupurile lor din cauza acestui sentiment de teamă. Am văzut oameni care s-au compromis din punct de vedere moral, călcându-și în picioare principiile, și ajungând înfrânți din punct de vedere spiritual din cauza acestei stări.

Există o singură soluție împotriva stării de teamă: dragostea, dragostea perfectă. Biblia spune: “În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa. Și cine se teme, n-a ajuns desăvârșit în dragoste.” (1 Ioan 4:18) Există un singur loc din toată istoria omenirii unde poate fi găsită “dragostea perfectă”: la cruce. În afara Ierusalimului, pe un deal, între doi tâlhari, între cer și pământ atârnă persoana neprihănită a Fiului lui Dumnezeu. Acesta a rostit acele cuvinte care vor răsuna și vor exprima pentru totdeauna de-a lungul istoriei dragostea perfectă a lui Dumnezeu: “Tată, iartă-i…”

Doar Isus a fost capabil să-i ierte pe cei care Îl urau, pe cei care erau dușmanii lui Dumnezeu. A iubit întreaga omenire cu dragostea perfectă a lui Dumnezeu. Te-a iubit pe tine și m-a iubit pe mine cu o dragoste perfectă. Aceasta este dragostea care izgonește teama. Aceasta este dragostea care ne permite să cunoaștem, să simțim și să experimentăm acceptarea lui Dumnezeu. Isus a spus “Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine. Și pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6:37) Când venim la Isus, experimentăm dragostea perfectă a lui Dumnezeu, iar teama trebuie să dispară.

Dacă și pe tine te încearcă teama de a fi respins, atunci vino la cruce. Aici vei găsi dragostea perfectă a lui Dumnezeu care te va elibera și te va ajuta să devii tot ceea ce a intenționat Dumnezeu să fii. Curajul vine de la cruce. Crucea pătrunde până în cele mai adânci locuri ale vieții tale și te ajută să-L vezi pe Dumnezeu în infinita lui dragoste. Privește la cruce! Trăiește aproape de cruce! Ia-ți crucea! Urmează-L pe Isus!

Faptele Apostolilor 26:12 – 32

În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă. 13. Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui. 14. Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: “Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.” 15. “Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi Domnul a zis: “Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. 16. Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. 17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit, 18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.” 19. De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti. 20. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor. 21. Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare. 22. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple; 23. şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.” 24. Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: “Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.” 25. “Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, “dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite. 26. Împăratul ştie aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ! 27. Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.” 28. Şi Agripa a zis lui Pavel: “Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” 29. “Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, “să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” 30. Împăratul, dregătorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au sculat. 31. Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: “Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.” 32. Şi Agripa a zis lui Festus: “Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar.”

Book of the Month

Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe.  For all other books…

DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)

MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org

toate drepturile rezervate