VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE
Căsnicia şi respectul unuia faţă de celălalt
Împreună cu soţia mea, Tex, eram la stadiul de început al relaţiei noastre, atunci când conflictul ne-a adus mai aproape unul de celălalt şi ne-a învăţat o lecţie importantă despre căsnicie. Era chiar perioada dinaintea nunţii noastre şi noi aveam prima noastră ceartă serioasă. Mi-am ridicat vocea într-o încercare de a o convinge că eu am dreptate şi ea a plâns: “Te rog, nu mă lovi!”
“Ce?!” Nu-mi venea să cred că ea s-a gândit că aş putea-o răni în vre-un fel. Am simţit cum sângele mi se urcă la cap şi m-am simţit năucit. Am respirat adânc şi am mângâiat-o pe umăr spunându-i: “Nu ţi-aş face niciodată vre-un rău! Îmi pare rău că am ridicat vocea la tine! Dar trebuie să ştii că niciodată nu te-aş lovi şi nu aş face nimic care să te rănească! Chiar îmi pare rău pentru felul în care am vorbit!
Eram tineri şi atât de îndrăgostiţi. Dar am învăţat în acea zi o lecţie despre dragoste: dragostea înseamnă mult mai mult decât emoţie. O dragoste asemănătoare cu cea a lui Cristos este întotdeauna înrădăcinată în respect.
Când eram adolescent, tatăl meu a observat faptul că începuseră să mă intereseze fetele şi nu voi uita niciodată ceea ce mi-a spus atunci: “Întotdeauna tratează persoanele de sex opus în felul în care ai dori ca mama sau surorile tale să fie tratate.” În esenţă, el îmi spunea să mă apropii de orice femeie cu multă onoare şi respect.
Apostolul Pavel ne prezintă acest adevăr ca fiind unul fundamental pentru căsnicie. După ce îi încurajează pe creştinii din Efes să fie “plini de Duh”, următorul lucru pe care li-l spune, este acela că ei trebuie să cânte şi să-L lăude pe Dumnezeu. Apoi i-a învăţat despre viaţa de familie, iar primul adevăr pe care el l-a prezentat este nevoia de respect reciproc. El a scris: “Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos” (Efeseni 5:21).
Înainte de a-i îndemna pe soţi să îşi iubească soţiile şi pe soţii să fie supuse soţilor lor, Pavel i-a însărcinat să se “supună unul altuia” şi să o facă în frica lui Cristos. Dacă dorim să Îl onorăm pe Cristos, atunci trebuie să ne onorăm unul pe altul. Supunerea unuia faţă de celălalt înseamnă respect reciproc, cu un sentiment adânc de smerenie. A mă supune soţiei mele înseamnă să o preţuiesc – să îi recunosc valoarea pe care o are şi să înţeleg că ea mă completează pe mine.
Eu am slăbiciuni şi puncte forte şi la fel are şi soţia mea. De-a lungul acestei ultime jumătăţi de secol de căsnicie, am învăţat că Dumnezeu aduce adesea împreună oameni total diferiţi pentru a ne putea completa unul pe celălalt. De multe ori suntem în conflict în ceea ce priveşte slăbiciunile şi tăriile. Cu toate acestea, dacă eu recunosc faptul că Tex este darul lui Dumnezeu pentru a mă face mai asemănător cu Isus, atunci aceasta îmi schimbă întreaga mea atitudine. Şi acelaşi lucru se întâmplă şi cu ea. Ne respectăm reciproc pentru că suntem unici şi suntem capabili să ne acceptăm unul pe celălalt.
Atunci când îţi respecţi partenerul de căsnicie, afirmi faptul că Dumnezeu a pus această persoană în viaţa ta pentru a te completa şi pentru a te face un om mai bun. O asemenea atitudine produce o acceptare sănătoasă a opiniei, a diferenţelor şi a unicităţii celuilalt. Şi aceasta ne îndeamnă să îl onorăm ca pe darul lui Dumnezeu pentru a ne ajuta să devenim tot ceea ce El a intenţionat să fim.
A-ţi respecta partenerul de viaţă îţi dă posibilitatea de a sărbători diferenţele dintre voi. Respectul vă permite să vă îmbrăţişaţi unicitatea unul altuia. Şi vă face să-l trataţi pe celălalt cu cea mai mare grijă.
Tatăl meu poate că nu a ştiut cum să-şi exprime convingerile unei audienţe moderne, însă pe mine m-a învăţat o lecţie importantă, care avea să fie crucială pentru căsnicia mea, mult timp după ce el a plecat din lumea aceasta. Tratează persoana pe care o iubeşti cu mult respect. Preţuieşte-o. Ea este marele dar al lui Dumnezeu pentru viaţa ta. Şi fă aceasta în frica lui Cristos.
Ioan 13:31 – 35
După ce a ieşit Iuda, Isus a zis: “Acum, Fiul omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El. 32. Dacă Dumnezeu a fost proslăvit, în El, şi Dumnezeu Îl va proslăvi în El însuşi şi-L va proslăvi îndată. 33. Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus iudeilor că unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum. 34. Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. 35. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate
