ALEARGĂ CA UN CAMPION

Viaţa de familie – 4 – Comunicarea – Ce ai învăţat

Sammy Tippit: În aceste conversaţii despre viaţa de familie, ne-am întors de multe ori la un lucru şi anume, ideea de comunicare. Când mă gândesc la dragostea Domnului, mă gândesc că El ne-a iubit atât de mult, încât nu a spus doar: „Hei, vă iubesc”, ci Şi-a demonstrat dragostea prin faptul că Isus Cristos, Fiul Lui, a venit pe pământ şi ne-a arătat-o.

Dumnezeu ne-a comunicat dragostea Lui prin demonstraţia vieţii Fiului Său. Comunicarea este importantă într-o relaţie. Este importantă în relaţia noastră cu Domnul şi în relaţia noastră unul cu altul; de aceea, vreau să analizăm puţin comunicarea.

Vom face asta pe parcursul câtorva sesiuni. Știu că voi, Dave şi Kelly, aţi călătorit în jurul lumii. Cred că asta a adus o serie de provocări incredibile în comunicare, de la luarea deciziei de a merge, până la a face anumite lucruri acolo şi a fi în situaţii care erau dificile. Mai întâi, spuneţi-ne ce aţi făcut şi de ce aţi făcut acest lucru.

Dave Tippit: Ei bine, toate s-au aliniat perfect, iar Domnul ne-a deschis uşi pentru a face asta. Am făcut o călătorie de nouă luni în 22 de ţări diferite, în care am călătorit toată familia. Ne-am luat un an de concediu, ne-am închiriat casa, am retras copiii de la şcoală, am făcut şcoală de acasă şi, în acel an, am călătorit combinând lucrarea cu aventura şi vizitarea câtorva din locurile minunate create de Dumnezeu.

Au fost multe motive pentru care am decis să plecăm în această călătorie. Un motiv a fost că eu cred că ceea ce admiri şi preţuieşti cu adevărat în copilăria ta, este absolut firesc să doreşti să oferi și copiilor tăi, ca părinte. Parte din copilăria mea, după cum ştiţi, a fost să călătoresc în cele mai multe veri, în alte ţări.

Domnul a modelat ochelarii prin care privesc viaţa, în mod global, şi m-a ajutat să văd panorama slavei Sale manifestată prin diferitele culturi din lume. Asta a fost o dorinţă adâncă pe care am avut-o pentru copiii mei. În această călătorie, am simţit că au fost multe lucruri şi efecte conexe care au avut loc în vieţile lor. „Celui ce i s-a dat mult, i se cere mult.”

Nu înseamnă să ai mentalitatea de a te aştepta la ceva, că trebuie să ai ceva anume. Călătoria în aceste culturi lărgește orizontul unui copil şi îl ajută să vadă că a primit foarte multe, astfel că de la el se cer multe. Concluzia, din perspectiva mea, a fost că doream să le dau copiilor mei posibilitatea de a privi prin aceşti ochelari globali. Doream să vadă toate aceste culturi diferite, să înţeleagă că cea mai de preţ educaţie pe care o poţi primi în viaţă, din perspectiva mea, este să călătoreşti, să întâlneşti oameni noi şi să mergi în diferite locuri. Te scoate din zona ta de confort şi înveţi lucruri noi. Rabinii din vechime amintiţi în Tora iudaică aveau această zicală, că înţelegerea unui pasaj al Scripturii se poate face din 70 de unghiuri diferite.

De aceea ai nevoie de Talmud şi de toate acele documente istorice din iudaism până azi, pentru că există multe interpretări diferite ale semnificaţiei Scripturii. Este atât de bogată, atât de plină! Niciunul dintre noi nu va deţine vreodată înţelegerea deplină a lui Dumnezeu, nici chiar prin Cuvântul Lui. Eu cred că acesta este un bun mod de a vedea viaţa.

Există multe puncte de vedere cu privire la viaţă, multe perspective diferite, iar Domnul ne poate lărgi universul cunoașterii. Decât să las lumea lor să-mi îngusteze perspectiva şi să ajung să cred: „O, eu trăiesc în Statele Unite, într-un orăşel micuţ, Boerne, în Texas. Aşa trebuie făcute lucrurile…”, prefer să văd viaţa în toate aceste modalităţi diferite. În același fel, cred că Dumnezeu sădeşte o sămânţă în copii pentru a se schimba, ca rezultat.

Sammy: Sunt sigur, Kelly, că atunci când Dave ţi-a împărtăşit ideea, ai spus: “Desigur! Să mergem!”

Kelly: “Bună idee! Să mergem!” Da. Am crezut că este cel mai nebunesc lucru pe care l-am auzit. Numai să-l rostești sună cam aşa: „O, grozav. Să călătorim în jurul lumii”. Eu sunt o fire practică şi imediat am început să mă gândesc: „Trebuie să îi hrănim pe copii de trei ori pe zi. Unde vom locui? Cum mă voi ocupa de educaţia lor în tot acest timp? Vom fi împreună non stop. Oare sună amuzant?”

Toate aceste lucruri mi-au năvălit în minte şi m-am gândit: „Uau. Nu ştiu dacă chiar putem face asta.” Dar cu cât mă rugam mai mult şi cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult am simţit că Dumnezeu ne dădea acest dar al timpului. Vieţile noastre o cam luaseră razna.

Copiii erau la vârsta la care o luau fiecare în direcţii diferite, iar serile noastre erau nebuneşti. Eu spuneam: „Asta e o ocazie când putem să experimentăm lucruri împreună şi să ne bucurăm de viaţă într-un ritm mai lent.” Am luat decizia datorită acestui lucru şi pentru că mi-am dat seama că atunci când ne vom întoarce din călătorie, Taylor va fi în clasa a IX-a. Voi mai avea încă patru ani împreună cu ea”.

Când erau mici, aveam impresia că vor fi mereu așa. Odată ce au început şcoala, timpul a început să zboare. Încă zboară. Aşa că m-am gândit: „Acesta ar putea fi un an în care chiar să încetinim puţin lucrurile şi să ne bucurăm unul de altul.” Mă bucur că am făcut-o. Au fost multe avantaje şi dezavantaje, iar uneori a fost o nebunie, dar, trăgând linia, ne uităm în urmă şi suntem recunoscători că am luat această decizie.

Sammy: Sunt sigur că aţi discutat mult despre asta şi sunt sigur că v-aţi rugat și separat și împreună, şi toate astea pentru a încerca să aflaţi dacă asta trebuie să faceţi şi să vă asiguraţi de asta.

Kelly: Da.

Sammy: Bun, aţi făcut asta. Aţi decis să faceţi asta. Una din primele opriri a fost în Liberia.

Dave: Da.

Sammy: Spune-ne ce s-a întâmplat în Liberia când aţi ajuns acolo.

Dave: Ei bine, am ajuns şi am stat acolo două săptămâni. În prima săptămână, a fost o epidemie de Ebola, dar nu se răspândea într-un ritm foarte rapid, aşa că o altă echipă din America a venit şi ne-am întâlnit cu ei. Când au ajuns, epidemia de Ebola începea să devină o ştire internaţională. Ca urmare a ei, mai mulţi apuseni muriseră.

În următoarea săptămână, zborurile comerciale au fost anulate. Guvernul încerca să ia toate măsurile de precauţie pentru ca oamenii să nu se îmbolnăvească de Ebola. Era chiar la începutul răspândirii virusului în Liberia. În prima săptămână, nu am avut acces la TV sau altceva. Trăiam împreună cu liberieni, ne simţeam bine şi eram implicaţi în lucrare.

Apoi în săptămâna următoare, totul s-a schimbat. Au oprit adunările publice. Îmi aduc aminte că în ziua de dinainte de a face asta, aveam tabere de copii numite Burse, ca un fel de Şcoală Biblică de Vacanţă pe care le organizam. Nu le-au închis, dar ne-au întrebat: „Copiii sunt în siguranţă dacă îi aducem?” A trebuit să îi ducem şi pe copiii noştri, iar ei a trebuit să se roage şi să decidă dacă doreau să meargă în tabără sau nu.

A fost o bună încercare a credinţei, o verificare reală pentru copiii noştri, nu doar să vadă ceva la TV, ci să experimenteze totul şi să fie puşi în pielea altora. Au trăit ceea ce trăiau copiii africani în fiecare zi. Apoi a fost nevoie să ne încredem în Dumnezeu în toate lucrurile. Totul a început foarte tumultuos, iar în mijlocul evenimentelor, cei care au fost implicaţi acolo au experimentat pacea, chiar şi prietenii noştri liberieni. Puteai vedea că prezenţa Domnului era cu noi în acel timp.

Sammy: Pot să-ţi spun că a fost o încercare şi pentru bunicii copiilor.

Tex: Nu pentru copii, doar pentru bunici.

Kelly: Da. Am primit câteva emailuri.

Sammy: Ne rugam pentru voi acolo.

Tex: Eram alături de voi.

Sammy: Spune-ne despre această călătorie încă câteva lucruri. Dacă poţi rezuma ce aţi învăţat despre comunicarea unul cu altul în călătorie, la ce te-ai opri?

Dave: Aşa cum a spus Kelly, eram împreună non-stop. Eram în spaţii strâmte. Ştiu că suntem americani şi avem luxul de a avea alte spaţii în care putem merge, dar cred că indiferent din ce cultură provii, este important să ai un spaţiu individual şi un timp individual. Pentru a avea comunicare bună atunci când sunteţi împreună, este nevoie să fii umplut de relaţia ta cu Dumnezeu, să ai un timp de părtăşie şi pace.

Am descoperit că era esenţială această comunicare, de aceea a trebuit să creăm spaţiile chiar dacă uneori nu le aveam, atunci când stăteam într-un apartament cu o cameră sau două, sau ceva de genul acela. Un alt lucru pe care l-aş menţiona este că atunci când am mers în Israel, felul în care se sărbătorea Sabatul în acea cultură a avut un impact asupra noastră. Ritmul vieții este foarte important pentru evrei. Toţi spuneau: „Pentru a putea face acest lucru, trebuie mai întâi să te transformi. Sabatul înseamnă devenire, iar restul săptămânii a face.” Ai nevoie de acel ritm al vieţii în care să ai un timp deoparte pentru a te bucura de cine este Dumnezeu şi cine este soţul tău, iar apoi puteţi fi din nou împreună, iar acele momente de comunicare vor fi mult mai bogate.

Sammy: Ei bine, îmi pot închipui că atunci când călătoreşti, este o adevărată provocare să poţi să găseşti un timp şi un loc în care să faci asta când eşti tot timpul înconjurat de alţii. Asta este foarte important şi este parte din ceea ce cred că înseamnă să fii urmaş al lui Cristos. Înseamnă să fii umplut pentru a putea să dai. Vreau să te încurajez să îţi dezvolţi comunicarea, dezvoltându-ţi timpul de părtăşie cu Dumnezeu, timpul tău cu El, pentru a putea comunica în mod adecvat şi cu dragoste cu cei care sunt cel mai aproape de tine şi care înseamnă atât de mult pentru tine.