VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE
Iehova Rafa – Dumnezeu, Vindecătorul nostru
„Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exodul 15:26)
S-a zis că Biserica nu este o vitrină a sfinților, ci un spital pentru păcătoși. Aceasta este una din cele mai potrivite definiții ale bisericii pe care le-am auzit vreodată. Când un om vine la Cristos, nu înseamnă că viața lui este perfectă, ci pur și simplu înseamnă doar că a ajuns la capătul puterilor lui. Nu ne putem mântui și trebuie să recunoaștem lucrul acesta. Trebuie să ne încredem în Cristos să ne mântuie și să ne ierte. Când iertarea este aplicată vieții noastre, se declanșează un proces de vindecare a rănilor noastre din inimă. Când ne punem încrederea în Cristos, El devine marele nostru Medic. Când începem să participăm la viața bisericii, este ca și cum ne-am interna în spitalul lui Dumnezeu.
L-am cunoscut pe Cristos la vârsta de 18 ani. După câțiva ani, am întâlnit-o pe fata cu care urma să mă căsătoresc. Ne iubeam unul pe altul și, ca multe cupluri tinere, vedeam doar punctele tari ale celuilalt. După câțiva ani de căsătorie ne-am trezit că ne răneam unul pe altul. Eu o răneam pe soția mea și ea mă rănea pe mine. Nu mă înțelegeți greșit. Ne iubeam foarte mult și tocmai oamenii pe care îi iubești foarte mult ajungi să-i rănești cel mai adânc. După câțiva ani de căsătorie, balonul s-a spart.
Eram păstorul unei biserici din Germania, când Dumnezeu ne-a adus la punctul în care a trebuit să ne înfruntăm falimentele. Dumnezeu ne-a deschis ochii amândurora să ne vedem propria viață. Firea pământească rămânea la fel, indiferent cât de mult Îl iubeam pe Domnul și cât de mult ne iubeam unul pe altul. Au existat momente în căsnicia mea când am acționat în firea pământească, iar soția a făcut la fel. Acțiunile noastre au produs răni adânci în inimile noastre. Când ne-am dat seama ce făcusem unul împotriva celuilalt, ne-am întrebat dacă mai putea fi vindecată căsnicia noastră.
I-am rugat pe cei aflați la conducerea bisericii noastre să ne dea un scurt concediu. Am mers în Luxemburg și am petrecut weekendul împărtășind unul cu altul ce era în inima noastră. Nu voi uita niciodată prima seară. Am plâns cu amar toată seara, pentru că am văzut cât de adânc mi-am rănit soția și cât de adânc L-am rănit pe Dumnezeu. În seara aceea, soția mea și cu mine am experimentat adâncimea lui Dumnezeu într-un mod cum nu cred că am mai trăit vreodată. Am ajuns să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca Iehova – Rafa – Dumnezeu, Vindecătorul.
El a început să ne vindece inimile și căminul în acea primă seară. Am fost complet onești cu El, ne-am pocăit de orice gânduri, acțiuni, sentimente, apoi am ajung să-L cunoaștem pe Dumnezeu ca Vindecător. El ne-a vindecat inimile și relația unul cu altul. Balsamul vindecător al Lui a fost aplicat peste rănile căsniciei noastre, iar procesul de vindecare a început. Sunt convins că nu aș face ceea ce fac astăzi, dacă nu L-aș fi experimentat pe Dumnezeu, Iehova – Rafa.
Copiii lui Israel au ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu, Iehova – Rafa imediat după eliberarea lor din robia egipteană. Ei fuseseră robi mai mult de 400 ani, dar, la timpul hotărât de Dumnezeu și prin puterea Lui, au fost eliberați din robie. După trecerea Mării Roșii au ajuns la un loc unde s-ar fi putut sătura cu apă dar aceasta era amară. Dumnezeu le-a arătat unde puteau să găsească apă dulce, iar apoi le-a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă” (Exodul 15:26).
Dumnezeu a pus trei condiții poporului Israel pentru a experimenta vindecarea. În primul rând, să asculte de Dumnezeu. În al doilea rând, să facă ce este drept, iar, în final, să asculte Cuvântul Lui. Aceste trei condiții trebuia să-i pună într-o poziție din care să-L experimenteze pe Dumnezeu ca Vindecătorul lor. Dumnezeu a vrut ca copiii lui Israel să-L cunoască pe El ca Vindecător – Sursa sănătății lor. El încă dorește să Se descopere copiilor Săi ca Vindecătorul rănilor lor – Cel ce leagă inima frântă și Își pune balsamul vindecător peste rănile vieții noastre.
El este Iehova Rafa. Dacă ești rănit azi, atunci ești într-o poziție potrivită pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu ca Iehova Rafa. Cheamă-L pe Cel care nu este doar Marele Medic, ci este și „Marele Ascultător”. El îți va auzi strigătul și îți va vindeca rănile. Nu contează cât de copleșitoare sunt rănile tale. Iehova Rafa poate diagnostica și trata starea inimii tale. Încrede-te în El, pentru că El este Iehova Rafa.
Exod 15:22 – 26
Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustiul Şur; şi, după trei zile de mers în pustiu, n-au găsit apă. 23. Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara. 24. Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: “Ce avem să bem?” 25. Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare. 26. El a zis: “Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.”
Book of the Month
Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe. For all other books…
DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)
MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org
toate drepturile rezervate
