Enter your keyword

ALEARGĂ CA UN CAMPION

ALEARGĂ CU stăruinţă în alergarea CARE-ŢI STĂ ÎNAINTE

VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE

David – Progresia păcatului

La început a fost doar o privire, apoi o dorință, iar în final, adulterul. Păcatul zămislit în inimă a adus rușine în viața omului după inima lui Dumnezeu. Tragedia nu s-a oprit la trădare și lipsa de credincioșie. Păcatul nu poate fi lăsat singur. Trebuie să existe mărturisire și pocăință, altfel păcatul va continua să crească până când distruge tot ce avem bun și curat în noi.

Același lucru s-a întâmplat și cu David. Adulterul este un păcat teribil și n-a putut fi ascuns. Lucrurile aveau să ajungă mult mai rău pentru David. Setea de rău a luat locul foamei după Dumnezeu în inima omului lui Dumnezeu. Adulterul a dus la conspirație. Un plan hain a dus la o crimă prin trădare. Cum putea să se întâmple un astfel de lucru unuia dintre cei mai aleși slujitori ai lui Dumnezeu? Răspunsul la această întrebare trebuie să facă pe orice ucenic al lui Cristos să umble în smerenie și dependență zilnică de Dumnezeu.

Observați evoluția păcatului lui David. În primul rând, s-a uitat la Bat-Șeba, apoi a poftit-o. În cele din urmă, a acționat potrivit poftei. În oricare din acele momente, David putea să-și mărturisească păcatul și să se pocăiască. Putea să se întoarcă după ce a văzut-o făcând baie, dar n-a făcut-o. Putea să-I mărturisească Domnului gândurile sale și să ceară eliberare, dar n-a făcut-o. Dimpotrivă, gândurile rele au devenit pofte, iar pofta o dată zămislită, a devenit adulter.

David putea să fie sincer cu Dumnezeu și cu el însuși în momentul acela. Putea să mărturisească răul făcut și să se pocăiască, dar n-a făcut-o. A încercat să-și acopere păcatul. A trimis să-l aducă pe Urie, soțul Bat-Șebei și i-a spus să meargă acasă la soția lui: „Apoi David a zis lui Urie: “Coboară-te acasă şi spală-ţi picioarele.” Urie a ieşit din casa împărătească şi a fost urmat de un dar din partea împăratului” (2 Samuel 11:8). David voia ca Urie să aibă relații intime cu soția lui, ca fapta lui să nu fie descoperită. Dacă Bat-Șeba era însărcinată, Urie va crede că copilul este al lui.

Cu toate acestea, Urie nu s-a dus acasă, ci a dormit la intrarea palatului. Aceasta i-a dat lui David încă o șansă să-și mărturisească păcatul și să se pocăiască, dar n-a făcut-o. Dimpotrivă, în inima lui David s-a născut o conspirație. Trebuia să-l trimită pe Urie să fie ucis pe câmpul de luptă. David i-a spus lui Ioab: „Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei şi trageţi-vă înapoi de la el, ca să fie lovit şi să moară” (2 Samuel 11:15). O privire inocentă inițial s-a transformat într-o crimă plină de cruzime ulterior. Doar cu câteva săptămâni mai devreme, probabil că David nici n-ar fi visat că ar fi capabil de astfel de fapte. Datorită lor, slujirea și viața lui David aveau să se schimbe pentru totdeuna.

Marea tragedie a păcatului lui David a fost că, în orice moment de-a lungul acestui drum ar fi putut să se pocăiască. I s-au oferit multe oportunități pentru a o face. Dar el a ținut la păcatul din inimă și întunericul i-a copleșit inima, care odinioară Îl căuta pe Dumnezeu cu pasiune. Când un conducător sau un creștin matur este prins în capcana păcatului, de obicei nu este un accident. De obicei, există în inima lui mai multe lucruri care au stat acolo mult timp.

Fiecare urmaș al lui Cristos poate învăța un mare adevăr. Păcatul nu trebuie păstrat în inimă. Dacă rămâne acolo, cu toții vom păcătui și vom cădea; de aceea, trebuie să fim rapizi în a îndrepta lucrurile înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Păcatul nemărturisit va continua să crească și, în cele din urmă, va distruge orice urmă de spiritualitate din noi. Harul și mila așteaptă inima care se pocăiește în frângere și sinceritate. În schimb, moartea și distrugerea stau în colțurile întunecate ale păcatului nemărturisit.

Dacă un gând sau o dorință păcătoasă ți-au intrat în inimă, aleargă la cruce cu un duh zdrobit. Dumnezeu nu disprețuiește un duh smerit și mâhnit (Psalmul 51:17).

2 Samuel 11:1 – 15

În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. 2. Într-o după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat; şi pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip. 3. David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i-au spus: “Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, hetitul.” 4. Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea. După ce s-a curăţat de necurăţia ei, ea s-a întors acasă. 5. Femeia a rămas însărcinată şi a trimis vorbă lui David, zicând: “Sunt însărcinată.” 6. Atunci David a trimis următoarea poruncă lui Ioab: “Trimite-mi pe Urie, hetitul.” Şi Ioab a trimis pe Urie la David. 7. Urie a venit la David, care l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului şi despre mersul războiului. 8. Apoi David a zis lui Urie: “Coboară-te acasă şi spală-ţi picioarele.” Urie a ieşit din casa împărătească şi a fost urmat de un dar din partea împăratului. 9. Dar Urie s-a culcat la poarta casei împărăteşti, cu toţi slujitorii stăpânului său, şi nu s-a coborât acasă la el. 10. Au dat de ştire lui David despre aceasta şi i-au spus: “Urie nu s-a coborât la el acasă.” Şi David a zis lui Urie: “Nu vii tu oare din călătorie? Pentru ce nu te-ai coborât acasă?” 11. Urie a răspuns lui David: “Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevasta mea!? Viu eşti tu şi viu este sufletul tău, că nu voi face lucrul acesta.” 12. David a zis lui Urie: “Mai rămâi şi astăzi aici, şi mâine îţi voi da drumul.” Şi Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea şi a doua zi. 13. David l-a poftit să mănânce şi să bea cu el şi l-a îmbătat; şi seara Urie a ieşit şi s-a culcat cu slujitorii stăpânului său, dar nu s-a coborât acasă. 14. A doua zi dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab şi a trimis-o prin Urie. 15. În scrisoarea aceasta scria: “Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei şi trageţi-vă înapoi de la el, ca să fie lovit şi să moară.”

Book of the Month

Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe.  For all other books…

DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)

MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org

toate drepturile rezervate