ALEARGĂ CA UN CAMPION

Facerea de ucenici – 11 – Facerea de ucenici – Partea 1

Matei 28:19

Sammy Tippit: Isus ne-a spus să mergem în toată lumea şi să facem ucenici din toate popoarele. Trebuie să fim ucenici care urmează, care cresc şi care învaţă de la Cristos. Apoi, mergând în lume, trebuie să facem ucenici din toate popoarele. Corey, am descoperit că nu ajungi din greşeală să faci ucenici. Acest lucru trebuie făcut cu intenţie. Este ceva ce îţi propui în inima ta că trebuie să faci.

Ajungi la un punct de creştere în viaţa ta, unde la început spui: „O, învăţ despre Dumnezeu. Cresc în Cristos. Este minunat.” Dar apoi, Dumnezeu te aduce într-un loc în care spune: „Bun, acum trebuie să ucenicizezi pe alţii.” Într-una din sesiunile anterioare ai folosit o expresie la care vreau să ne întoarcem şi să vorbim puţin despre ea. Vreau să analizăm acea expresie în contextul uceniciei, al facerii de ucenici. Această expresie este darea de socoteală.

Corey Webb: Bine.

Sammy: Cum se transpune acest lucru în viaţa creştină? În primul rând, am vorbit despre faptul că nu e ceva religios. Nu este o încercare de a respecta anumite reguli şi de a nu face anumite lucruri. Există lucruri pe care le facem şi altele pe care nu le facem, dar unde intervine darea de socoteală? Cum acţionează toate astea? Să analizăm aspectul puţin în contextul facerii de ucenici.

Corey: Cred că un mod uşor de a privi la darea de socoteală este să ne gândim că într-o zi toţi vom muri. Va trebui să dăm socoteală după aceea. Ne gândim că în călătoria noastră pe pământ, când facem ucenici, când ne turnăm în alţi oameni, îi învăţăm pe oameni valoarea dării de socoteală în viaţa de zi cu zi.

Sammy: Este foarte bine. Slujeam în Scoţia şi a fost tipărit un articol cu mulţi ani în urmă. Rata criminalităţii din Scoţia crescuse deosebit de mult pe atunci. Era un jurnalist care crescuse în partea de nord a Scoţiei, o ţară cu o istorie creştină deosebită.

El spunea că faptul că biserica şi creştinii au renunţat să mai înveţe despre responsabilitatea veşnică era motivul pentru care rata criminalităţii crescuse. El a trasat rata criminalităţii înapoi până la declinul privind învăţătura despre responsabilitatea veşnică. Era foarte interesant şi era mult mai sofisticat decât am formulat-o eu.

Corey: Sigur.

Sammy: Aveau statistici şi tot felul de lucruri împreună cu ea, dar era un principiu foarte interesant că atunci când pierzi sentimentul responsabilităţii veşnice, nu mai simţi că eşti responsabil de ceva pe acest pământ. Totul începe cu responsabilitatea veşnică.

Corey: Aşa este. De fapt, învăţăm responsabilitatea și faptul că suntem responsabili pentru acţiunile noastre. Suntem responsabili pentru deciziile pe care le luăm. Ştim că nu putem fi perfecţi, dar suntem responsabili să analizăm care ar putea fi consecinţele, dacă am lua unele din deciziile pe care le putem lua astăzi, fără să ne gândim.

Sammy: Da. Apostolul Pavel s-a ocupat de această problemă în scrisoarea pe care a scris-o bisericii din Galatia. Ei nu înţelegeau relaţia aceasta dintre har şi fapte. Asta este atât de important pentru noi. Cu alte cuvinte, suntem mântuiţi prin har, dar asta nu înseamnă că mergem şi facem orice dorim şi trăim aşa cum vrem.

Suntem mântuiţi prin har, iar acum suntem oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu şi pe alţii. Trebuie să aplicăm asta. Să trecem la partea practică a problemei. Ai câţiva oameni care te urmează, pe care îi înveţi, pe care îi ucenicizezi, pe care îi ajuţi să crească în Cristos. Cum îi faci să dea socoteală?

Corey: Trebuie să pui întrebări.

Sammy: Bun.

Corey: În primul rând, trebuie să pui temeliile pentru ei. Temelia va fi întotdeauna autenticitatea, onestitatea. Trebuie să fii autentic. Nu purta o mască. Toţi vom face greşeli. Dar trebuie să ajungem la un moment în care să ne întrebăm: „Cum ne descurcăm în anumite domenii?” În acele momente avem nevoie de sinceritate. Fie că am dat greş sau nu, fie că am înaintat sau nu, avem nevoie de sinceritate, deoarece creştem prin sinceritate. Asta are legătură cu smerenia.

Sammy: Tocmai voiam să ajung acolo. Aceasta era următoarea mea afirmaţie. Smerenia naşte sinceritate.

Corey: Corect.

Sammy: Sinceritatea naşte transparenţă. Transparenţa face să fie în regulă să dai socoteală, astfel că poţi avea pe cineva cu care să vorbeşti. Când eram pastor în Germania, m-am întâlnit cu un grup de bărbaţi. Memoram Scriptura, dar dădeam socoteală. Nu era ceva de genul: „O, trebuie să faci asta.” Nimeni nu te arăta cu degetul şi nu te lovea peste cap. Ne încurajam unul pe altul.

Corey: Aşa este.

Sammy: Ne luptam împreună. Şi tu alergi şi vei înţelege următoarea imagine. Am citit în Filipeni, un pasaj absolut incredibil. Vorbeşte despre strădania comună. Am spus: „Ce înseamnă asta?” Când am început să cercetez acel cuvânt, am descoperit că lupta era un cuvânt din domeniul atletismului. Un termen din atletism. Am trăit o experienţă care mi-a arătat ce înseamnă. Cred că are legătură cu darea de socoteală.

Alergam la 400 de metri în timp ce participam la o competiţie masters de atletism. Mă rănisem. După ce m-am rănit, a trebuit să alerg într-o cursă în Louisiana. M-am gândit: „Of, voi termina pe ultimul loc. Asta e o veste rea, pentru că m-am rănit.” Ei bine, am mers şi era acolo un tip care era cel mai rapid din stat. Ştiam că nu voi termina aproape de el.

Dar m-am gândit că poate ar fi în regulă dacă aş putea să mă ţin de câţiva din ceilalţi. Probabil aş termina printre ultimii, dar … Oricum. „Pe locuri. Fiţi gata. Start!” Tipul acela rapid a ţâşnit şi ne-a lăsat pe toţi în urmă, dar era un alt tip care s-a ţinut scai de el şi mergea în ritmul lui. Dintr-o dată, eu eram pe locul trei. Nu-mi venea să cred.

Eram la o distanţă bunicică în urmă, aşa că mi-am spus: „Voi uita de cei doi din faţă. Alerg împotriva celorlalţi şi vedem ce iese.” Alergam mai departe şi am ajuns la ultima turnantă. Eram la conducere. Un tip de pe interior a ajuns lângă mine şi în timp ce noi … cei doi erau departe în faţă, ţine minte. Cel care era foarte bun a ajuns la sosire, dar cel din spatele lui a început să obosească. Totul apăsa asupra lui şi nu mai putea alerga.

Eu şi celălalt tip l-am ajuns din urmă. Mai aveam cam 30 de metri până la linia de sosire. Toţi trei eram acolo şi când am văzut că toţi trei suntem acolo, ne-am uitat unul la altul şi s-a întâmplat ceva. Toţi eram extenuaţi, dar, dintr-o dată, am căpătat putere. Unul dintre noi s-a lansat, apoi şi altul şi, apoi, şi celălalt. Am tras tare.

Ne luptam unul cu altul. Ce s-a întâmplat este că mă gândeam că nu pot alerga mai repede, dar un tip a venit lângă mine şi mi-a spus: „Poţi alerga mai repede.” Eu i-am spus: „Tu poţi alerga mai repede.” Toţi ne-am lansat. Asta este darea de socoteală. Nu să ne descurajăm reciproc. Ci să ne încurajăm unul pe altul să facem mai mult, mai bine.

Corey: Aşa este, da.

Sammy: Oricum, asta înseamnă darea de socoteală pentru mine. Nu să spui: „Trebuie să faci asta”, ci să vii alături de cineva şi să spui: „Poţi s-o faci. Chiar poţi. Este posibil. Poţi s-o faci.”

Corey: Aşa este.

Sammy: Oricum, nu ştiu dacă la asta te gândeai tu sau dacă la asta te refereai când vorbeai despre a face pe cineva să dea socoteală.

Corey: Aşa este. Să îţi tragi puterea pe care o primeşti prin energia din călătoria lor, din lucruri în care ei trudesc împreună cu tine şi luptaţi împreună. O faceţi împreună.

Sammy: Deci nu vorbim despre ceva negativ în esenţă. Vorbim despre ceva ce este, cu adevărat, pozitiv. Cred că atunci când vorbim despre darea de socoteală, de multe ori ne gândim la fişa de evaluare. Reacţia este „O, o!” O fişă de evaluare este un tip de dare de socoteală: „Dacă nu m-am descurcat bine, am dat de necaz.” Dar nu despre asta este vorba în darea de socoteală. Ci despre cineva care spune: „Hei, frate. Ai probleme în domeniul acesta? Vreau să te ajut.”

Corey: Da. Aşa este.

Sammy: „Ai probleme în relaţia cu soţia ta? Să ne rugăm împreună. Să discutăm despre asta.”

Corey: Împreună suntem mai buni.

Sammy: Aşa este. Suntem mai buni împreună. Este un mod bun de a o spune. Un ucenic este cineva care vine alături de altcineva şi îi cere socoteală, nu într-un sens negativ, ci într-unul pozitiv. Atunci putem deveni oamenii pe care-i vrea Dumnezeu.