ALEARGĂ CA UN CAMPION

Facerea de ucenici – 10 – Să Îl prezentăm pe Cristos

2 Timotei 2:2

Sammy Tippit: Apostolul Pavel a spus că i-a încredinţat anumite adevăruri, adevăruri mari, lui Timotei. El i-a spus: „Vreau să îi înveţi şi pe alţii acele lucruri pe care le-ai învăţat de la mine în prezenţa multor martori.” Există deci, acest proces, nu doar de creştere şi învăţare, ci de a-i învăţa pe alţii. Am discutat mai înainte despre trei tipuri de relaţii şi vreau să ne luăm puţin timp şi să trecem prin aceste relaţii una câte una. Începem cu prima relaţie.

Corey Webb: Bine. Prima relaţie este Relaţia cu învăţătorii din viaţa noastră.

Sammy: Fiecare dintre noi avem nevoie de cineva care să ne înveţe.

Corey: Absolut. Avem nevoie de cineva care este înaintea noastră în călătoria spirituală, cineva de la care putem învăţa, cineva din ale cărui greşeli putem învăţa pentru ca să nu trecem şi noi prin unele din ele. Avem nevoie de oameni care sunt mai înţelepţi decât noi în călătoria noastră, cu care putem petrece timp şi la viaţa cărora putem privi.
Sammy: Când eram nou convertit, Tex, soţia mea, şi cu mine, tocmai începusem să ne întâlnim. Ne îndrăgosteam. Ştiam că Dumnezeu mă chemase să fac lucrarea unui evanghelist şi doream să fac asta. Am spus: „Doamne, nu ştiu cum. Nu ştiu de unde să încep.” Auzisem de un om pe nume Mike Gilchrist. Noi eram în Hammond, Louisiana, unde mergeam la şcoală.

El era în Lake Charles, care era cam la trei, patru ore distanţă de locul unde eram eu atunci. La miezul nopţii, discutam cu colegul meu de cameră. Îmi plăcea să discut cu el. Am condus toată noaptea. Am ajuns la el acasă la ora 4 dimineaţa. Nu ştia că venim. Am dormit în maşină pe aleea din faţa casei lui. Când s-a trezit în dimineaţa aceea, eram acolo. El a spus: „Ce faceţi aici?” I-am răspuns: „Vrem să ştim cum putem deveni evanghelişti.”

De-a lungul anilor, Mike a devenit învăţătorul meu. El nu îmi spunea ce să fac în toate lucrurile, dar puteam să îi pun orice întrebare aveam. Puteam merge la el. Făcea lucrul acesta, făcea această slujire. De asemenea, acest adevăr despre care am vorbit puţin mai devreme, despre cum ajungi la capătul a ceea ce poţi tu, pârâul tău seacă şi nu Îl mai ai decât pe Domnul… El a fost prima persoană care mi-a împărtăşit asta.

Corey: Uau.

Sammy: A fost prima persoană care mi-a spus: „Sammy, nu poţi singur. Încerci, dar trebuie să te încrezi. Nu e vorba despre încercare, ci despre încredere.” A început să mă înveţe asta. A fost un învăţător pentru mine. Până când a murit, am apelat la el mulţi ani și am crescut în acest tip de relaţie. Ai avut vreun om, sau mai mulţi de felul acesta în viaţa ta? Este unul, sau sunt mai mulţi?

Corey: Ei bine, în cazul meu sunt mai mulţi. Am învăţători care m-au ajutat în diferite domenii ale vieţii mele. Unii nu locuiesc aproape de mine. Călătoresc pentru a-i vedea cel puţin o dată, de două ori pe an. Dar este un alt învăţător pe care l-am avut cu ani în urmă, când aveam doar cam 20 de ani. Acum este în cer. M-a luat sub aripa lui şi cu adevărat m-a crescut.

Desigur, eram prea tânăr ca să îmi dau măcar seama ce făcea el cu mine. Acum înţeleg că el se turna pe sine în mine, iar eu învăţam. A petrecut timp cu mine. M-a luat cu el când mergea să viziteze oameni sau să vorbească cu oameni şi m-a pus să fac lucruri pe care le făcea el. M-a adus alături de el. Apoi m-a întrebat: „Vrei să-mi pui vreo întrebare?”

Chiar îmi aduc aminte că stăteam în camera lui odată. Mi-a spus: „Întreabă-mă orice vrei să mă întrebi.” Am spus: „Ei bine, Dr. Scott, dacă aţi putea-o lua de la capăt, ce aţi face diferit?” N-a ezitat deloc. A spus: „Aş petrece mai mult timp cu familia mea.” Ei bine, el mă învăţa despre valoarea timpului petrecut cu familia încă înainte ca eu să am copii.

Sammy: Cred că este un lucru foarte important. Am discutat în sesiunile anterioare despre cum să iei Cuvântul Domnului pentru tine şi cât de important este. Apoi am discutat despre aplicare. Un învăţător este unul care trăieşte şi le arată altora cum să aplice Cuvântul Domnului în viaţa lui. Este o afirmaţie corectă?

Corey: Da.

Sammy: Deci un învăţător este unul care a învăţat cum să facă asta, care poate fi cu un pas înaintea ta şi care îţi poate arăta şi ţie. Bun. Aceasta este prima relaţie. Care este a doua?

Corey: A doua este reprezentată de cei cu care avem o prietenie profundă. Bărbaţii au nevoie de bărbaţi. Femeile au nevoie de femei. Noi, bărbaţii, avem nevoie de relaţii cu alţi fraţi care să ne provoace, să ne iubească, să ne confrunte. Îmi place să le spun acestora prieteni din grădină, pentru că Isus i-a avut pe Petru, Iacov şi Ioan cu El în Grădina Ghetsimani.

Când am început acest tip de relaţie profundă cu prietenul meu Ken, am simţit că trebuia să îi spun soţiei mele, Bonnie. Nu eram căsătoriţi decât de cinci ani sau poate chiar mai puţin pe atunci. I-am spus: „Bonnie, dacă ajung în punctul în care nu mă port cum trebuie cu tine sau dau greş în relaţia noastră, vreau să îl suni pe prietenul meu Ken şi să îi spui orice simţi că vrei să îi spui.”

Acum, în gândirea mea, eram, de fapt, puţin naiv şi negândit, crezând că ea nu îl va suna niciodată. Dar ea m-a întrebat: „Vorbeşti serios?” I-am spus: „Da, desigur.” Nu m-am gândit prea mult la asta. Au trecut câteva săptămâni. Prietenul meu, Ken, m-a sunat şi mi-a zis: „Hei, Corey! Hai să bem un suc.” „O, desigur, hai să bem un suc împreună” i-am spus eu.

M-am urcat în maşină. El a pornit maşina şi mi-a spus: „M-a sunat Bonnie astăzi.” I-am spus: „Ce?” Prima mea reacţie a fost mândria, aprinderea în firea mea. „Cum a putut să facă asta?” Dar el mi-a spus: „Ştii, Corey, a fost nevoită să mă sune.” Până la sfârşitul acelei conversaţii, eram frânt. M-am dus acasă şi i-am spus lui Bonnie: „Îţi mulţumesc mult că l-ai sunat pe Ken astăzi. Îmi pare aşa de rău.”

Sammy: Şi eu am avut un prieten pe nume Ken când eram pastor în Germania, şi el semăna cu prietenul tău. Era alergător, la fel ca mine. Cred că cel mai grozav lucru pe care Ken l-a făcut pentru mine a fost să mă încurajeze. Multor oameni le vine greu să creadă asta, dar eu mă descurajez foarte uşor. Am nevoie de încurajare şi de cineva care să creadă în mine, iar Ken a crezut în mine.

Alergam împreună. De fapt, am descoperit foarte repede că el era un atlet, în timp ce eu eram un amator. Este o mare diferenţă între cele două. Oricum, am început spunând: „Hai să memorăm Scriptura.” Îi dădeam versete pe care el nu le ştia, dar le ştiam eu. Oricum, m-a încurajat foarte mult. Un ultim lucru. Să încheiem discuţia cu al treilea tip de relaţie.

Corey: Al treilea tip are loc atunci când luăm lucrurile pe care le-am învăţat din Cuvânt şi din timpul petrecut cu Creatorul nostru şi cu învăţătorii noştri, oameni care sunt înaintea noastră pe cale, și la rândul nostru dăm toate acestea unor oameni care sunt mai tineri în credinţă decât noi.

Am descoperit că ori de câte ori fac asta, sunt provocat mult mai mult. Le văd foamea şi inimile înflăcărate şi asta mă provoacă în acelaşi timp în care dau ceea ce am primit, nu doar să primesc şi să ţin pentru mine, ci să dau și altora.

Sammy: A da este în natura lui Dumnezeu. El este un Dumnezeu darnic. Adesea, când vorbim despre un Dumnezeu darnic, despre natura Lui şi despre asemănarea noastră cu El, ne gândim la bani. Dar, de fapt, este vorba de vieţile noastre. La asta se referă apostolul Pavel atunci când spune: „Nu v-am propovăduit numai Cuvântul Domnului, ci şi felul nostru de viaţă”, bisericii din Tesalonic. Deci, noi împărtăşim Cuvântul, dar împărtăşim şi vieţile noastre, dându-ne vieţile altor oameni. Este un lucru incredibil.

Ioan a scris: „Nu am bucurie mai mare decât ca copiii mei să umble în adevăr.” Una din cele mai mari bucurii pe care le vei avea în viaţa creştină este să ajuţi pe altcineva să crească, să meargă pe cale, să înceapă umblarea cu Domnul şi să îl ajuţi cu parte din lucrurile pe care tu le-ai învăţat. Există trei relaţii. Foarte pe scurt, rezumă acele trei relaţii din nou. Dă-ne câte o afirmaţie pentru fiecare din ele.

Corey: Avem nevoie de oameni care sunt înaintea noastră în călătoria creştină, de la care putem învăţa şi cărora le putem cere să se toarne în noi. Trebuie să le punem întrebări. Avem nevoie de învăţători, oameni care se pun la dispoziția noastră, în vieţile noastre.

Sammy: Bun, asta este prima.

Corey: Apoi, avem nevoie de alţi fraţi şi surori, cu care putem avea acel soi de prietenie profundă, care ne pot trage la socoteală, ne pot provoca şi cresc împreună cu noi. Apoi trebuie să luăm lucrurile pe care le-am învăţat şi să punem, în acelaşi timp, acele lucruri în alţi oameni.

Sammy: Aşadar, a face ucenici înseamnă, în primul rând, să fii un ucenic tu însuţi, iar a fi ucenic înseamnă să creşti în harul Domnului. Apoi, să ai oameni alături de care treci prin tot acest proces. Apoi, în cele din urmă, înseamnă să împărtăşeşti şi să ajuţi pe altcineva să crească în credinţa şi umblarea lor cu Domnul.

Corey: Absolut.

Sammy: “faceţi ucenici din toate neamurile”.