Enter your keyword

ALEARGĂ CA UN CAMPION

ALEARGĂ CU stăruinţă în alergarea CARE-ŢI STĂ ÎNAINTE

VIDEO-UL ZILNIC DE UCENICIZARE

apasă aici pentru a descărca acest video de ucenicizare

Romani 12:9 – 21

Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. 10. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. 11. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. 12. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. 13. Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. 14. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi, şi nu blestemaţi. 15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. 16. Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. 17. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. 18. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. 19. Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: “Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. 20. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” 21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.

Book of the Month

Sammy Tippit told his fiancée, “I can’t promise we’ll be rich, but life won’t be boring.”
Sammy had no idea what an understatement that would become. Beginning in the bars of Baton Rouge and the nightclubs of Chicago, Tippit has shared the news of life-changing faith in Christ all over the world – including in the middle of a revolution in Romania, the aftermath of genocide in Rwanda, and war in Burundi and the Congo.
Sammy’s lifelong adventure has come at a great price. He’s been cursed, threatened, arrested, deported, and blacklisted. He’s also been personally broken, ravaged with illness, and devastated by grief.
Yet he continues to preach to in stadiums, in open fields, and via satellite technology to hundreds of thousands around the globe.  For all other books…

Facerea de ucenici – 8 – Alegerea unei persoane pe care să o ucenicizezi

Ioan 13:35

Sammy Tippit: Am vorbit despre a fi ucenici ai lui Isus împreună cu Corey Webb. Tocmai am avut o discuţie bună despre ce înseamnă să Îl urmezi pe Isus. Până acum, am vorbit despre relaţia noastră cu Dumnezeu, dar cred, Corey, că trebuie să o luăm într-o altă direcţie şi să discutăm despre relaţiile dintre noi.

Isus a făcut următoarea afirmaţie: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” Am spus că ucenicul este un învăţăcel, cu o inimă smerită şi care nu se compară cu alţii, ci cu Isus. Dar acum trebuie să vorbim despre faptul că atunci când începi cu adevărat să Îl urmezi pe Isus, relaţiile tale sunt afectate. Nu doar pe verticală, ci şi pe orizontală. Spune-ne cum se întâmplă asta. Ce înseamnă cuvintele lui Isus: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”?

Corey Webb: Oamenii din vieţile noastre la care se face referire prin acei unii pentru alţii sunt foarte importanţi, deoarece noi suntem creaţi pentru relaţii. Citim în Cartea Geneza că am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. Ei bine, de ce oare? Pentru că Dumnezeu dorea o relaţie cu noi. Dacă Dumnezeu doreşte o relaţie cu noi, iar noi suntem creaţi după chipul Lui, în mod natural este scris în ADN-ul nostru, noi vom tânji după relaţii cu alţi oameni.

Sammy: Da. Cred că probabil, cei mai mulţi dintre noi ar spune că cea mai grea parte a vieţii creştine este relaţionarea la alţii. Cele mai multe probleme apar de aici. Îţi voi spune o istorioară. Eram în Florida odată, şi nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat. Pastorul m-a luat cu maşina. Urma să vorbesc la biserica lui şi am trecut pe lângă ceea ce era cea mai mică biserică pe care o văzusem în viaţa mea.

L-am întrebat pe pastor: „Ce biserică e aceea?” Mi-a spus: „Ei bine, era un om în oraş care a mers la toate bisericile şi nu i-a plăcut niciuna. Mergea la o biserică, nu îi plăcea, mergea la altă biserică, nu-i plăcea. Aşa că s-a hotărât să construiască o biserică suficient de mare doar pentru el, ca să poată merge acolo şi să se înţeleagă cu toţi de acolo.” Probabil nu s-a înţeles prea bine cu sine însuşi.

Dar oricum, Dumnezeu nu ne-a creat ca să avem bisericuţele noastre singuri în pădure. Trebuie să putem să ne închinăm lui Dumnezeu în singurătate, dar El ne-a creat să ne relaţionăm. Cred că cele mai minunate lucruri care s-au întâmplat în viaţa mea au avut loc datorită acelor relaţii.

La începutul umblării mele creştine, aveam trei prieteni care veniseră la Cristos cam în acelaşi timp cu mine. Am început să ne întâlnim, să ne rugăm împreună şi să facem diverse lucruri. A fost, probabil, unul din cele mai înţelepte lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Aveam nişte prieteni cu care eram în legătură şi aveam aceeaşi inimă. Domnul a început să folosească asta. Ţi s-a întâmplat şi ţie? A fost adevărat acelaşi lucru şi în viaţa ta? Există oameni pe care Dumnezeu i-a adus în viaţa ta şi care te-au ajutat să creşti în umblarea ta cu El?

Corey: Desigur că sunt, Sammy. De fapt, curând după ce L-am cunoscut pe Cristos ca Mântuitor, Domnul a adus în viaţa mea un prieten pe nume Ken. Şi el era de curând întors la Domnul şi am început să creştem împreună spiritual. Desigur, iată-ne astăzi, 30 de ani mai târziu. Suntem buni prieteni şi familiile noastre la fel, soţiile noastre au avut copii în acelaşi timp. Sammy, nu cred că astăzi aş fi aici, dacă acea prietenie nu ar fi existat în viaţa mea.

Sammy: Şi eu privesc înapoi la viaţa mea creştină şi văd că au existat câţiva oameni. Aş putea să îţi spun că nu a fost doar unul, ci mai mulţi oameni pe care Domnul i-a adus în viaţa mea şi care m-au încurajat şi m-au întărit:  pastori, lideri şi lucrători care mi-au fost de mare ajutor. Asta m-a ajutat să devin ceea ce Domnul a vrut ca eu să devin. Am aflat, însă, că şi opusul este adevărat.

Unele dintre cele mai dificile lucruri şi momente de creştere au fost atunci când am avut o relaţie frântă. Cum rezolvi relaţiile frânte în trupul lui Cristos? Tipul acela care îşi construise bisericuţa lui mică, problema lui era că nu se putea înţelege cu alţii. „Aici este o problemă, acolo este o problemă.” Nu se putea înţelege cu oamenii. Aşadar, cum tratezi relaţiile frânte?

Corey: Împăcarea este importantă şi am avut în viaţa şi călătoria mea prieteni cu care am avut dezacorduri. Nu vedem lucrurile la fel. A existat o îndepărtare, ca să spun aşa, în acea relaţie. Este nevoie, din nou, de smerenie. Este nevoie de smerenie. Este nevoie să recunoaştem că avem o responsabilitate în acea relaţie şi este nevoie de dragoste unul faţă de celălalt pentru a depăşi diferenţele.

Sammy: Ne întoarcem la ceea ce am discutat la începutul acestei serii de mesaje. Am vorbit despre faptul că privim la Isus. Biblia vorbeşte despre faptul că Isus a spus că trebuie să îi vedem pe alţii mai presus de noi înşine, nu doar să ne uităm la ambiţiile noastre deşarte. Uneori creştinii au dezacorduri reale.

Un lucru pe care l-am descoperit este că, adeseori, nu ştim cum să ne exprimăm dezacordul fără să fim dezagreabili. Nu trebuie să fim dezagreabili dacă nu suntem de acord. Înţelegi ce vreau să spun? Cu alte cuvinte, totul este în inimă. Niciodată nu am cunoscut pe cineva cu care să fiu de acord în orice privinţă. Soţia mea şi cu mine nu suntem de acord 100% în toate privinţele. Niciodată nu vei avea asta.

Dar trebuie să învăţăm cum să ne iubim unul pe altul, cum să ne stimăm unul pe altul şi să ne respectăm unul pe altul atunci când nu suntem de acord. Ai fost pastor. Ştiu că ai avut de-a face în biserici cu oameni aflaţi în conflict unul cu altul sau poate chiar cu tine. Când s-a întâmplat asta, au fost paşi practici pe care i-ai făcut pentru a-i ajuta pe oameni să se împace?

Corey: Sigur. Ei bine, mă voi folosi pe mine ca exemplu. Când au existat diferende între mine şi o altă persoană, fie că era un prieten sau un membru al echipei, un lucru care cred că m-a ajutat a fost să îmi verific eu inima mai întâi. Trebuie să mă întreb: „Bun, există ceva ce aş fi putut face diferit? Este ceva ce nu înţeleg?”

Am fost nevoit să îmi iau timp, să mă rog referitor la asta şi să las Duhul Sfânt să îmi vorbească despre acea problemă. Apoi ne întorceam, discutam şi încercam să mergem mai departe împreună. Poate nu întotdeauna cădeam de acord, dar puteam merge mai departe şi să ne iubim unul pe altul indiferent de situaţie.

Sammy: Cred că din nou ne întoarcem la smerenie. Să spunem: „Bun, Doamne, unde am greşit?” Să ne verificăm inima noi înşine este greu, deoarece întotdeauna ne dorim să avem dreptate. Am cunoscut un om pe nume Ron Dunn. Era un mare om al rugăciunii. A scris multe cărţi despre rugăciune. L-am auzit pe Ron Dunn spunând la un moment dat că atunci când cineva ne critică, dacă am avea inima, atitudinea de genul: „Dacă ar şti adevărul, tot adevărul şi numai adevărul, ar fi mult mai rău decât acea critică…”, atunci am putea merge liniștiți mai departe.

Corey: Aşa este.

Sammy: Asta pune lucrurile în perspectivă. Toţi greşim şi niciodată nu suntem întru totul de acord. Există un motiv pentru asta. Creştem în chipul lui Cristos. Niciunul dintre noi nu este gata. Nimeni nu este gata. Toţi creştem, prin urmare, trebuie să ne acordăm har unul altuia. Când am început această serie despre creştere în Cristos, am vorbit despre har. Nu doar har pentru creşterea noastră personală, ci trebuie să ne oferim unul altuia har. Dacă Dumnezeu ne-a dat har, şi noi trebuie să ne arătăm unul altuia har.

Corey: Da. Aşa este. Să avem răbdare unul cu altul.

Sammy: Aşa este. Dacă facem asta, arătăm dragoste.

Corey: Într-adevăr.

Sammy: Există un verset în Scriptură care a fost foarte interesant pentru mine. Este în 1 Ioan, capitolul 2. Vorbeşte despre cum să ştii dacă umbli în lumină sau în întuneric. Există mult întuneric în lume, deci întrebarea este: „Cum ştiu dacă sunt în lumină sau în întuneric?” Pasajul acela ne oferă un răspuns foarte clar.

Se spune: „Dacă îi iubeşti pe fraţi, umbli în lumină. Dacă îi urăşti pe fraţi, umbli în întuneric.” Acesta este răspunsul. De ce este atât de important? Există un motiv. Dacă am învăţa să ne iubim unii pe alţii, Domnul ne-ar da o poziţie de conducere în viaţa altora. El vrea ca noi să îi ajutăm pe alţii să crească.

Corey: Influenţă. Interesant.

Sammy: Vezi, nu e vorba doar despre creşterea noastră, ci El ne vrea pe toţi. Dumnezeu vrea ca toţi să înceapă să se gândească la cum să ajute pe cineva să crească în Cristos. Te gândeşti la cineva pe care-l cunoşti şi pe care-l poţi ajuta să crească în Cristos cum ai crescut şi tu, şi cred că asta se numeşte facere de ucenici.

Isus vrea ca noi să facem ucenici. În Matei cap. 28 Isus a spus: „Mergeţi în toată lumea şi faceţi ucenici.” Vreau să analizăm asta câteva minute şi să vorbim în următoarea parte pe care o vom face despre a face ucenici dintre popoare.

DESPRE MISIUNEA SAMMY TIPPIT (MST)

MST oferă inspiraţie şi ajutor în întreaga lume de aproape 50 de ani. Sammy Tippit, fondatorul şi preşedintele misiunii, este un consilier, învăţător şi evanghelist recunoscut la nivel mondial, cu experienţă în slujirea şi ajutorarea oamenilor în peste 80 de ţări. Sammy oferă material care ajută oamenii să abordeze o gamă largă de probleme de ordin social, psihologic şi spiritual. El este pasionat în mod special de realizarea de materiale accesibile altor ţări din lume. Sammy este căsătorit cu Debara “Tex” Tippit şi au împreună doi copii şi cinci nepoţi.
Misiunea Sammy Tippit este înregistrată ca organizaţie non-profit.
Contact: info@sammytippit.org

toate drepturile rezervate