ALEARGĂ CA UN CAMPION

Ascultarea victorioasă de Cuvântul lui Dumnezeu

Biruința în viața de creștin nu începe din lăuntrul nostru. Biruința nu este capacitatea noastră de a ne trage de șireturi în sus ca să trăim într-un mod care i-ar face plăcere lui Dumnezeu. Nu. Dumnezeu ne face capabili, prin mila Sa, să trăim așa cum ar trebui să trăim. Trăim prin credință în Dumnezeu și nu prin credință în noi înșine. Este o dependență absolută față de El. Cu toate acestea, există o legătură deslușită între credință și ascultare. Ambele includ elemente ale voinței. Credința este o alegere voită, pe când ascultarea este dovada exterioară a acestei alegeri.

Isus i-a descris pe cei care îl iubesc astfel: “cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește” (Ioan 14:21). Este ușor să spunem că îl iubim pe Isus, dar dovada dragostei noastre față de El constă în ascultarea noastră față de El. Putem cânta cântări de dragoste și de închinare, dar dacă ele nu sunt însoțite de ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu, atunci noi doar jucăm un fel de joc religios. Să îl iubești pe Dumnezeu presupune să fii ascultător. Ascultarea este mult mai mult decât a spune cuiva că îl iubești. Ascultarea înseamnă să te apropii de acea persoană prin acțiuni concrete.

Dacă aș fi fost un crescător de animale și aș fi avut nevoie să construiesc un gard pentru a ține animalele la un loc, ar fi o dovadă de iubire din partea fiului meu dacă acesta ar veni la mine și mi-ar spune “Tată, aș dori să te ajut la construirea gardului.” Ar fi minunat să îl aud spunându-mi “Tată, te iubesc”. Aceasta ar însemna foarte mult pentru mine. Dar dacă el ar merge puțin mai departe, spunându-mi “Tată, te iubesc și de aceea doresc să te ajut la construirea gardului.”, atunci aceasta ar fi o dovadă considerabilă a iubirii lui față de mine.

Isus ne-a dat anumite porunci. Și pentru că există un anumit mod de a trăi pentru creștini, acesta este ascultarea. Se întâmplă un lucru foarte interesant atunci când ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu ni se face de cunoscut. El ni se dezvăluie. Altfel spus, ascultarea noastră dă naștere la cunoașterea lui Dumnezeu, și cunoașterea lui Dumnezeu aduce biruință. Este ca o mișcare în cerc. Cu cât ascultăm mai mult de Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât suntem mai capabili să trăim o viață de biruință.

Dar și contrariul este adevărat. Atunci când nu ne supunem lui Dumnezeu, părtășia noastră cu El este întreruptă. Când continuăm să trăim în nesupunere ne vom afunda tot mai mult în păcat. Va fi din ce în ce mai greu să pășim biruitori pentru că în inima noastră se construiește o închisoare spirituală. Cărămidă cu cărămidă, Satan construiește o închisoare în inima noastră cu fiecare act de neascultare. În cele din urmă ajungem să fim prizonieri ai dorințelor murdare și ale păcatelor ascunse. Iar starea vieții noastre spirituale începe să fie caracterizată de înfrângere.

Există doar o singură cale de ieșire din închisoarea pe care am construit-o. Trebuie să dărâmăm această închisoare cărămidă cu cărămidă. Cu fiecare act de ascultare vom ajunge să vedem lumina lui Dumnezeu și vom experimenta biruință. Nu trebuie să ne descurajăm atunci când falimentăm. Dumnezeu ne-a dat instrucțiune exacte, spunându-ne că: ”Dacă ne mărturisim păcatele El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9). Atunci când recunoaștem că am greșit și încercăm să ne schimbăm prin înnoirea minții noastre, Dumnezeu ne iartă, ne ridică și ne ajută să umblăm alături de El din nou.

Când fiul meu avea aproape un an a început să încerce să meargă. Nu voi uita niciodată acel prim pas pe care l-a făcut. Eu și soția mea eram foarte mândri. Însă după ce Dave a făcut acel prim pas, el a căzut. Eu nu m-am răstit la el. Nu l-am întrebat “De ce ai făcut asta?” sau “De ce ești atât de stângaci?”, ci l-am încurajat să se ridice și să mai încerce o dată.

Bineînțeles, a plâns puțin, dar s-a ridicat și a încercat să mai facă un pas. A continuat să încerce până când a reușit să facă acel prim pas. Apoi a încercat să facă mai mulți pași, dar a căzut. Totuși, s-a ridicat și a continuat să încerce. Curând, a ajuns să meargă, apoi să alerge, apoi să sară. Nu a durat mult până când mersul și alergatul au devenit lucruri normale ale vieții lui.

În același mod se desfășoară lucrurile și în viața noastră spirituală. E-adevărat, vor fi momente în care vom falimenta,dar niciodată să nu uităm că Dumnezeu dorește să ne revenim. El este de partea noastră. El dorește să pășim biruitori. El privește la noi și ne spune “Hai, ridică-te. Hai că poți.” Își întinde mâna către noi ca să ne ajute și ne spune “Hai, mai fă încă un pas.” Cu cât ne străduim mai mult, cu atât vom experimenta mai mult biruință. Curând, a păși în biruință va deveni un mod natural de a trăi. Va deveni ceva normal. Poate tocmai de aceea autorul imnului spune ”Încrede-te și fii ascultător. Pentru că nu este un alt mod de a fi fericit în Isus decât acela de a te încrede și de a te supune.”